– Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile

lrg-3070-cina_cear_de_taina1

E bine, cum nu se poate mai bine, să faci fapte bune. Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi.

Pri­viţi înfăţişarea unui om care stăruie în fapte bune, chipul său. Cum arată la faţă? Ca şi un chip îngeresc. Blândeţea şi smerenia se revarsă din el, pe toţi îi cucereşte fără să vrea cu frumuseţea sa. Luaţi aminte şi cum vorbeşte: răs­pândeşte şi mai mult bună mireasmă. Parcă v-aţi afla faţă către faţă cu sufle­tul lui, topiţi de dulceaţa unei dulci convorbiri.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Ini­ma noastră e ca o oglindă

ist2_3420073-solar-panels-in-nature-03
Panou de captare a energiei solare - asemenea unui suflet care captează harul lui Dumnezeu

Am putea spune că sufletul nostru este o reflectare a chipului lui Dumnezeu. Cu cât aceasta este mai fidelă şi mai clară, cu atât sufle­tul ne este mai luminos şi mai liniştit. Cu cât Dumnezeu ni se reflectă în suflet într-o mai mică măsură, cu atât el este mai întunecat şi mai neliniştit. Şi fiindcă la noi sufletul e totuna cu inima, se cuvine ca în ea să se reflecte, prin simţăminte, prin recunoştinţa noastră, adevărurile dumnezeieşti şi să lip­sească cu desăvârşire tot ceea ce ar putea reflecta minciuna. Simte dragostea lui Dumnezeu în preacuratele Taine, simte adevărul tuturor rugăciunilor; ini­ma noastră e ca o oglindă. Adevărul trebuie să ni se reflecte deplin şi exact în inimă, precum obiectele lumii exterioare într-o oglindă obişnuită.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Oare nu-Ţi poţi face Ţie însuţi Trup din pâine şi vin?

lrg-11212-orthodox_icons158_christ_enthroned_Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Aşadar, Stăpâne, Tu eşti cu noi în toate zilele; nu trăim nici o zi fără Tine, fără prezenţa Ta. O, cât de real şi cât de esenţial sălăşluieşti Tu în Sfintele Taine!

Tu iei, Stăpâne, la fiecare Liturghie un trup întru totul asemănător cu al nostru, în afară de păcat, şi ne hrăneşti cu Trupul Tău dătător de viaţă. Prin Sfintele Taine eşti întreg în noi, Trupul Tău se uneşte cu trupul nostru şi Duhul Tău se uneşte cu sufletul nostru. Percepem, simţim această unire dătătoare-de-viaţă, liniştitoare şi dulce.

Simţim că, unindu-ne cu Tine în Sfânta Euharistie, devenim acelaşi Duh cu Tine, după cum s-a spus: „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17). Ne facem asemenea Ţie, buni, blânzi şi smeriţi, după cum ai zis despre Tine însuţi: „Că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29). Este adevărat că adesea trupul nostru cel viclean şi nevăzător sau stăpânul veacului acestuia care sălăşluieşte în păcătosul nostru trup ne şopteşte că în Sfintele Taine se află doar pâine şi vin, nu însuşi Trupul, şi însuşi Sângele Domnului, chemând în ajutor, ca pe nişte martori vicleni, simţurile văzului, gustului şi mirosului.

Noi însă nu dăm ascultare clevetirilor celui rău şi cugetăm după cum urmează: la Tine, Doamne, totul este cu putinţă; Tu creezi trupurile oa­menilor, animalelor, peştilor, păsărilor, reptilelor, ale tuturor făpturilor. N-ai putea oare Tu, Care „pretutindenea eşti şi toate le împlineşti”, să-Ţi creezi propriul Tău trup?

Oare ce sculptor, lucrând statui pentru alţii, n-ar fi în stare să-şi facă propria sa statuie? Şi nu numai atât. Tu eşti Cel ce poţi preface un obiect neînsufleţit într-o fiinţă vie, precum toiagul lui Moise într-un şarpe, nimic nu este la Tine cu neputinţă. Oare nu-Ţi poţi face Ţie însuţi Trup din pâine şi vin, acestea fiind atât de apropiate trupului nostru şi care, întrebuin­ţate ca hrană şi băutură, se prefac în carnea şi sângele nostru?

Tu faci în aşa chip încât credinţa noastră să nu ne fie pusă la încercare mai mult decât am putea suporta; Tu nu prefaci un bulgăre de pământ în preacuratul Tău Trup şi preacuratul Tău Sânge, ci pâinea cea albă, moale, curată şi plăcută la gust; nu faci Sângele Tău din apă, ci din vin, care seamănă la culoare cu sângele (vinul care e numit în Scriptură sângele strugurelui (Sirah 50, 17), plăcut la gust şi care veseleşte inima omului. Tu cunoşti neputinţa noastră, slaba noas­tră credinţă şi de aceea ai binevoit să Te foloseşti, în Taina Trupului şi Sân­gelui Tău, de acele elemente care se potriveau cel mai bine. Să credem deci cu tărie că sub aparenţa pâinii şi vinului ne împărtăşim cu adevăratul Trup şi adevăratul Sânge ale lui Hristos şi că, în Taina împărtăşaniei, Domnul va fi cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– În ce constă succesul rugăciunii?

35516
Sursa: http://www.orthphoto.net

Aşa cum un om rău, când vine să-i ceară ceva unui om bun, blând şi smerit, pentru a-şi asigura succesul cererii, caută el însuşi să se asemene aceluia, tot astfel şi creştinul, când vine să se roage Domnului, sau preacuratei sale Maici, sau îngerilor şi sfinţilor, pentru succesul rugăciunii sale trebuie să se asemene, pe cât îi este cu putinţă, Domnului însuşi, Prea­curatei Sale Maici, îngerilor sau sfinţilor. Iată în ce constă secretul ca rugă­ciunea noastră să-şi atingă scopul şi să fie grabnic auzită.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Lumea întreagă se trece grăbindu-se spre un sfârşit…

ist2_7235396-four-seasonAşa cum curge timpul fără să se oprească, şi trupul meu, atâta vreme cât este în viaţă, se schimbă mereu şi se trece, precum şi lumea întreagă se trece – după cum arată modul cum evoluează – de parcă s-ar grăbi spre un sfârşit prestabilit, asemenea unei jucării puse în mişcare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil?

Stabil este ceea ce pune în mişcare şi direcţionează totul spre un ţel anumit. Stabilă, neschimbătoare, este cauza primordială a tot ceea ce este creat şi întocmit şi care, ea însăşi, nu este creată şi de aceea nu este trecătoare, ci veşnică. Neschimbătoare sunt şi spiritele îngerilor şi oamenilor, create după chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de săpun! Prin aceasta nu subapreciez creaţia, vreau doar să o pun în raport cu Creatorul şi cu fericitele duhuri.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

 

– Ce muzică să ascult?

ist2_6928800-3d-music-notesNu căuta la frumuseţea chipului, ci la aceea a sufletului omului; nu lua în seamă haina (trupul este o haină vremelnică), ci vezi ce anume îmbracă ea; nu te lăsa sedus de o casă arătoasă, ci află mai întâi cine stă în ea şi ce fel de om, este.

Altminteri vei batjocori chipul lui Dumnezeu, îl vei înjosi pe împărat, ploconindu-te în faţa robului Său, nedându-I împăratului nici cea mai mică parte din cinstea ce i se cuvine.

Aşijderea, nu sta să admiri cât de frumos e tipărită cartea, ci caută să-i descoperi spiritul; căci altminteri înjoseşti duhul şi înalţi trupul, fiindcă litera tipărită e trupul, iar cuprinsul cărţii, duhul.

Nu te lăsa vrăjit de armonia sunetelor scoase de instrumente şi de voci omeneşti, ci caută să descoperi efectul acestora asupra sufletului sau, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Cum sufletul ne pune în mişcare trupul, aşa şi Dumnezeu pune în mişcare Universul

ist2_2482720-world-globeDupă cum sufletul ne pune în mişcare trupul, tot aşa şi Dumnezeu pune în mişcare Universul, lumile toate, fără a fi cuprins în ele. Sufletul umple trupul, iar „duhul lui Dumnezeu umple lumea” (înţelepciunea lui Solomon 1,7); sufletul se cuprinde în trup, fără a fi „blocat” de el într-un singur loc, fiindcă se poate deplasa oriunde; Duhul Domnului nu stă cuprins în lume, nu se închide în lume, ca sufletul în trup.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)