La Liturghie vedeţi în persoane şi în acţiuni întrega viaţă a Capului creştinătăţii

Cultul divin al Bisericii Ortodoxe e o personificare vie a creştinismului împreună cu Capul lui atotputernic, Iisus Hristos Domnul, sau a întregii istorii a creştinismului sau a mesianismului începând cu facerea lumii până acum. Aici vedeţi perindandu-se, ca să zic aşa, odată cu istorisirile, prorocirile, preinchipuirile, cântările lor, pe Moise şi pe alţi proroci, pe prorocita Ana şi pe Însăşi Preacurata Fecioara Maria de-Dumnezeu Născătoare, în persoana căreia s-au împlinit prorocirile şi preinchipuirile Vechiului Testament; la Liturghie vedeţi în persoane şi în acţiuni întrega viaţă a Capului creştinătăţii, Iisus Mântuitorul şi minunata Lui dragoste de oameni care covârşeşte toată mintea de a da celor credincioşi Trupul şi Sângele Său de-viaţă-făcător.

Aici convorbiţi în fiecare zi cu Domnul, cu Preacurata Sa Maică, cu sfinţii mucenici, cu cuvioşii şi cu toţi sfinţii; preamăriţi nevoinţele, credinţa, nedejdea şi iubirea lor, vă minunaţi de ele; îi rugaţi să mijlocească pentru voi; aici preamăriţi şi Puterile cereşti, cereţi mijlocirea lor. Acesta este creştinismul viu, lucrător şi de-viaţă-făcător, cu toate puterile lui mântuitoare, cu toată bogăţia milostivirii, înţelepciunii şi mântuirii dumnezeieşti; aceasta este adevărata împărăţie harica a lui Hristos; aceasta este cerul pe pământ.

Pe de altă parte, aceasta este tămăduitoarea sufeltului; aici vedeţi în fiecare zi exemple de pocăinţă, în general în cuprinsul cultului divin: în citir şi cântări (stihuri), în feţele cuvioşilor şi de alţi sfinţi, bărbaţi şi femei; aici se săvârşesc cele mai mari Taine ale credinţei creştine: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Împărtăşania, Cununia, Hirotonia, Sfântul Maslu; aici, în cultul divin, se înălţă lauda cuvenită Domnului şi Dumnezeului Celui Unul în Treime, Maicii lui Dumnezeu, sfinţilor îngeri, sfinţilor (acatiste), nu numai la modul general, ci în fiecare zi şi săptămână.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s