Câteva dintre rugăciunile mele de taină 1

Drept adaos la rugăciunile pe care le citeşte în taină sfinţitul slujitor în Liturghier la Liturghia celor credincioşi, pentru a trezi şi mai puternic sentimente de mulţumire şi de laudă către Domnul, Care se arată nemăsurat de binefăcător faţă de noi în săvârşirea Euharistiei.

După Heruvic şi aşezarea dumnezeieştilor Daruri pe Sfânta Masă şi de asemenea după citirea troparelor care se referă la coborârea de pe cruce şi punerea în mormânt a Preacuratului Trup al Domnului, adaug de la mine la sfârşitul rugăciunii care începe cu cuvintele Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule…următoarele cuvinte în această alcătuire:

“Învredniceşte-ne să aflăm har înaintea Ta şi să fie jertfa noastră bine-primită înaintea Ta; şi să sălăşluiască în noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înaintea Duhului cel bun al harului Tău; şi peste toate tinerele vlăstare, peste feţele bisericeşti şi mireni, parte bărbătească şi parte femeiască, de la oraşe şi sate; şi peste cei lipsiţi din poporul Tău: văduve, orfani, săraci şi la cei ce au suferit de foc, de apă, de furtuni sau de nerodirea pământului şi de foamete; peste toţi cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicul, a mă ruga pentru dânşii şi la tot poporul Tău, fiindcă toţi ai Tăi sunt.

Căci Tu i-ai născut din nou din apă şi din duh; Tu le-ai dăruit harul înfierii; Tu ai dat în inimile lor arvuna Duhului, decât care nimic nu e mai de preţ, mai sfinţitor, mai întăritor, mai desavarsitor; Tu îi hrăneşti pe ei cu Trupul şi Sângele Fiului Tău, decât care nimic nu este mai dulce; Tu le dai din toate bunătăţile Tale, cele după fire şi cele după har, care nu au număr; primeşte-ne la Tine pe noi toţi, cei înstrăinaţi prin păcat şi care ne luptăm cu vrăjmaşul, părinte al milelor şi Dumnezeule a toată mângâierea…”

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Câteva dintre rugăciunile mele de taină 1

  1. Alina-Marinela

    Foarte Frumos… Induiosator si Inaltator! ” părinte al milelor şi Dumnezeule a toată mângâierea…”, Milostiv fii, noua, pacatosilor !
    Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s