Dă-mi Doamne Duh ceresc!

Uscatul şi marea, râurile, lacurile, îţi aduc ţie, omule daruri ale lui Dumnezeu; iar la sfârşit ţi-a fost dat însuşi Fiul lui Dumnezeu în Trupul şi Sângele Său. Ce-ţi mai lipseşte? Dar, vai, cât eşti de nerecunoscător! Cât eşti de nesimţit şi de nechibzuit!

Cât de înălţătoare sunt Liturghiile Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare! Ce duh ceresc! Cât de cuprinzătoare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Ce inima cerească! Dă-mi Doamne Duh ceresc, inima curată, cu belşug de iubire, nelegată în nici un fel de poftele şi patimile vieţii, fiindcă: Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slujească Ţie, Împărate al Slavei! (Preotul trebuie să fie asemeni vulturului care planează în înălţimi; departe-văzător, puternic, ager în mişcări). Dă Doamne! Tot pământul, cu toate comorile, frumuseţile, desfătările lui, nu înseamnă nimic în faţa unei asemenea Taine cum este aceea a Preacuratului Trup şi Sânge al Domnului, cum este lucrarea sfântă a Liturghiei!

Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea [Lc 22, 19]. Fără Taina Trupului şi Sângelui, fără Liturghie, măreaţa faptă a iubirii, înţelepciunii, atotputerniciei Mântuitorului nostru ar fi putut fi uitată, roadele pătimirilor Sale s-ar fi putut pierde; de aceea El a poruncit să se săvârşească Taina Trupului şi Sângelui Său spre pomenirea Sa; şi nu numai spre pomenirea Sa, dar şi spre stabilirea celei mai strânse comuniuni cu El. Această taină universală se săvârşeşte cu glas tare, în auzul tuturor, în toată lumea. Roadele sale sunt sfinţenia, nestricaciunea şi viaţa veşnică.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s