Ce privelişte dumnezeiască Liturghia! Privelişte a nesfârşitei iubiri, înţelepciuni, atotputernicii, dreptăţi, sfinţiri şi înnoiri a fiinţei umane corupte de păcat; gustare a nesfârşitei dulceţi, frumuseţi, lumini, fericiri şi sfinţenii, a veşnicei dreptăţi, atotputernicii, bunătăţi şi înţelepciuni a lui Dumnezeu. Mintea nu se satură nicicând de această dulce şi luminoasă contemplare, nici inima de farmec şi fericire, cugetând la această taină a neţărmuritei iubiri a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc aflat la pierzanie.
– Noi însă părăsim Biserica, preferăm să mergem mai bine la teatru, această şcoală a deşertăciunii, unde sufletul nostru nemuritor nu află nici o hrană, nici tămăduire, nici curăţie, nici ajutor; unde uneori se ajunge chiar la profanarea a tot ce-i sfânt, unde nu se obişnuieşte a se rosti numele lui Dumnezeu decât în glumă sau cu făţărnicie, unde aşa- numitele pasiuni nobile sunt aduse neruşinat la lumina zilei; unde ridică capul sus fără sfială o lume plină de vicii şi păcate, cea care L-a răstignit şi-L răstigneşte pe Domnul!
Sfântul Ioan de Kronstadt 