S
us să avem inimile! – cheamă preotul în timpul Liturghiei înainte de sfinţirea Darurilor. La chemarea lui poporul răspunde: Avem către Domnul! Răspundem oare sincer? Nu, sau într-o foarte, foarte mică măsură. Fiindcă inimile majorităţii oamneilor sunt înlăturate de pământ prin tot felul de împătimiri ale vieţii.
Nu este uşor ca inima să se înalţe dintr-odată la Domnul; pentru aceatsa creştinul trebuie să trăiască necontenit în Dumnezeu, să-L iubească, să mediteze adânc la faptele proniei Sale, să le preţuiască la adevărata, mântuitoarea lor valoare, să şi le însuşească cu sufletul şi cu inima şi să fie pe pământ un cetăţean al cerului.
Noi însă venim la biserică distraţi, apăsaţi d efelurite patimi şi pofte ale vieţii, care ne ţin legaţi de pământ. Unde este atunci acel “ sus să aveţi inimile”, înseamnă că suntem nesimţitori şi fără minte. În acel timp ni se cere să ne predăm în chip desăvârşit Domnului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici cu deplină credinţă şi încredere, cu cererile, cu mulţumirile, laudele aduse lui Dumnezeu; şi, pe lângă aceasta, cu inima curată, cu ura faţa de păcat în toate manifestările lui posibile şi iubire arzătoare faţă de dreptate în toate formele sale.
La fiecare sfântă Liturghie aducem jertfă de mulţumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pentru toţi Sfinţii; şi ei mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu, cerandu-I să ne ierte greşelile şi să ne dăruiască mare milă.
Sfântul Ioan de Kronstadt 