Luaţi, mâncaţi…Beţi dintru acesta toţi…Cine poate pricepe pe deplin marea binefacere dată nouă de Domnul nostru Iisus Hristos în taina Euharistiei sau Împărtăşaniei? Nimeni, nici chiar mintea îngerească, fiindcă aceatsa binefacere este infinită şi necuprinsă, ca Însuşi Dumnezeu, ca însăşi bunătatea, înţelepciunea şi atotputernicia Sa. Ce iubire ni se arată nouă, păcătoşilor, în fiecare zi, prin Liturghie! Ce apropiere a lui Dumnezeu de noi! Iată-L aici, pe sfântul prestol, în fiecare zi, în chip fiintial, în toată Dumnezeirea şi omenitatea Sa, dandu-Se spre gustare credincioşilor, sau pentru a fi dus de preot în casele credincioşilor spre impartsairea bolnavilor.
Ce minunată comuniune, ce prefacere a Dumnezeirii în omenitatea noastră căzută, neputincioasă, păcătoasă, dar nu în păcat, acesta fiind ars de focul harului! Ce noroc, ce fericire pentru firea noastră care primeşte întru sine Dumnezeirea şi omenitatea lui Hristos Dumnezeu şi se uneşte cu El! În această primire a lui Hristos în credinţă înăuntrul nostru e curăţia, sfinţirea, izbăvirea noastră de păcatele noastre şi vrăjmăşii noştri, înnoirea, puterea, tăria inimii noastre, daruri cereşti ce ni se dau de la Dumnezeu prin Liturghie! Dar cum se arată a fi creştinii în faţa ei? Cei mai mulţi se poartă cu răceală devenită obişnuinţă, cu neatenţie şi cu indiferenţă. Se împărtăşesc foarte rar cu Sfintele taine ţinând parcă să respecte cu tot dinadinsul obiceiul pe care şi l-au statornicit: o dată pe an. De ce nepreţuită comoara dumnezeiască, de ce dar dumnezeiesc, fără de moarte şi dătător de viaţă, de ce ajutor dumnezeiesc nu se lipsesc ei însă prin aceasta! Iată de ce nu putem spune că creştinii ortodocşi duc o viaţă adevărată, o viaţă în duhul lui Hristos. Iată de ce s-au înmulţit viciile şi nenorocirile. Iată de ce împotriva noastră s-a înarmat toată făptură, toate stihiile aratandu-se răzbunătoare, asemeni vrăjmaşilor lui Dumnezeu: şi apa, şi focul, şi văzduhul, şi moartea în toate chipurile.
În cuvintele Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu şi Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu e un ocean de iubire al Dumnezeirii pentru neamul omenesc. Are la ce să se gandeasac fiecare, cugetând adânc şi nepatimas la destinul pe care Dumnezeu L-a hărăzit neamului omenesc, adancindu-se în sine însuşi. O sfântă cutremurare aleargă prin toate mădularele, prin toată fiinţa fiecărui om ce nu vine la biserică cu idei preconcepute şi nu este legat de pofte şi desfătări lumeşti, atunci când aude cu urechea inimii aceste cuvinte rostite de sfinţii slujitori.
Câtă dragoste desăvârşită! Atotcuprinzătoare! Atotputernică! “Domnul şi Făcătorul a toate, fără de patimi fiind s-a sărăcit pe Sine, unindu-se cu noi şi datu-s-a pe Sine spre junghiere; mâncaţi cu adevărat trupul Meu şi va întăriţi în credinţă”. Ce-i aducem lui Dumnezeu semn de recunoştinţă pentru iubirea această pentru noi? Îi hrănim oare pe cei ce flămânzesc? Le dăm să bea celor ce însetează? Îi îmbrăcăm pe cei goi ? Îi cercetăm pe bolnavi şi pe cei închişi în temniţă ? Doar în persoana lor, ca nişte mădulare ale Sale, cere ajutorul nostru Însuşi Hristos, Mântuitorul nostru, Cel ce S-a jertfit pentru noi!
Sfântul Ioan de Kronstadt 