Cunoaşteţi-L negreşit

În Liturghie e puterea noastră împotriva puterilor vrăjmaşilor, biruinţa noastră asupra celor ce ne-au biruit adeseori prin patimile noastre, curăţia de necurăţiile noastre, lumina sufletelor noastre, sfinţenia, slava noastră, nădejdea şi întărirea noastră.

Cât de mult s-a apropiat de noi Domnul prin întrupare! Îl gustăm, Îl mâncăm, Îl respirăm, ne îmbrăcăm în El! O, ce minunată îmbrăcăminte, preafrumoasă, nestricăcioasă, paşnică, desfătătoare, caldă, luminoasă, întăritoare sufletului!

Sfântul Duh, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, precum şi Cauza şi Izvorul Lor, Dumnezeu Tatăl, sunt aproape de noi ca nimic altceva în lume. Ei sunt deasupra noastră, în noi şi prin noi, îndeosebi în timpul dumnezeieştii Liturghii. Mai cu seamă Sfântul Duh, Care a venit în lume prin Domnul nostru Iisus Hristos, este totdeauna cu noi, mai ales în timpul săvârşirii Liturghiei: ca un văzduh duhovnicesc extrem de pur, ca o lumina şi ca o căldura vitală, ca un untdelemn, ca o hrană şi o băutură duhovnicească, ca o curăţie, ca o pace, ca o luminare, ca o bună-mireasma, ca o iubire; ca o îndrăzneală şi bărbăţie, ca o dulce nădejde, ca o putere de-viaţă-făcătoare, ca o forţă ieşită din noi înşine, ca o răsuflare curată, ca o aromă preadulce, care îi atrage pe toţi la Sine şi la cei în care se afla Ea, că o dulceaţă de neînchipuit, că o minune de care se îndulceşte întreaga fiinţa a omului, că o frumuseţe duhovnicească, care împodobeşte minunat sufletul şi trupul omului cu podoabă nestricăcioasă. Iată ce vistierie de bunătăţi duhovniceşti ce Duh creator, ziditor şi sfinţitor, a mijlocit pentru noi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Cunoaşteţi-L, cunoaşteţi-L negreşit toţi creştinii ortodocşi pe Binefăcătorul vostru dumnezeiesc, de-viaţă-făcător, curăţitor, sfinţitor, luminător şi întăritor; iubiţi-L, cinstiţi-L, împreună cu Tatăl şi cu Fiul Tatălui, Iisus Hristos.

Cât de dorită este pentru creştin Liturghia!

Voi cei ce vă mândriţi cu cunoştinţele lumeşti şi care batjocoriţi sfânta credinţă, Biserica, dumnezeieştile slujbe, voi care aveţi înţelepciunea nebună a lumii acesteia, veniţi aici, smeriţi-vă şi cunoaşteţi blestemul ce vă apasă, daţi-vă seama cât sunteţi de săraci, lipsiţi, orbi, goi ; că staţi în boală şi în moarte.

Tatăl ceresc S-a milostivit de voi şi cu toată mila şi cu toată dragostea vi l-a trimis spre împăcare pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca prin crucea, moartea şi învierea Sa să vă facă vii şi să vă mântuiască. Aceasta este taina mântuirii, acesta este lucrul de nesfârşită bunătate, înţelepciune, putere, de nemăsurată iubire de oameni, care se săvârşeşte în fiecare zi, în sfintele noastre biserici în timpul Liturghiei.

O, cât de măreaţă, de sfântă, de mântuitoare şi de dorită este pentru creştin Liturghia! Cu adevărat biserica se face cer! Fiindcă Dumnezeu în Treime pogoară pe sfântul şi de-viaţă-făcătorul prestol în fiecare zi şi săvârşeşte marea minune a milostivirii Sale, prefăcând pâinea şi vinul în Preacuratul Său Trup şi Preacuratul Sânge al Fiului lui Dumnezeu şi invrednicindu-i pe credincioşi să se împărtăşească cu Ele.

Cu ce mare cinste l-a învrednicit Dumnezeu pe om, venind să se sălăşluiască în el prin Sfintele Taine, umblând în el şi cu el –într-un cuvânt – facandu-l templul Său însufleţit, după cum a spus Domnul: vom veni la el (la cel ce împlineşte poruncile Lui) şi vom face la el sălaş [In 14, 23]. Şi totuşi, oamenii care poartă numele de creştin rămân în mare parte insensibili faţă de această nemăsurată binefacere a lui Dumnezeu, necinstind templul lui Dumnezeu – trupul şi sufletul lor – prin tot felul de păcate, patimi, pofte. O, nesimţirea, nebunia şi blestemul nostru!

Universul cel atât de măreţ şi de minunat alcătuit nu-L cuprinde pe Creatorul şi Domnul Său şi nu este vrednic să-L cuprindă, ca unul ce este material, în timp ce sufletul omului Îl cuprinde, se face mădular al Lui, se logodeşte cu El. Ce cinste, ce dumnezeiască vrednicie!