Biserica este împărţită în trei părţi: aceasta pentru a se arăta că în ea se aduce neîncetat jertfă de mulţumire pentru sfinţi precum şi jertfe de milostivire pentru cei vii de pe pământ şi pentru cei răposaţi, aflaţi în locaşurile de întuneric.
Biserica este pridvorul cerului şi al raiului, ca şi cum ar fi cerul însuşi. Fiindcă în ea se afla prestolul (tronul) lui Dumnezeu, slujirea îngerilor, deasa pogorâre a Sfântului Duh, săvârşirea cereştilor, de-viaţă-făcătoarelor şi înfricoşătoarelor Taine, curăţirea de păcate, darea sfinţeniei, impartasairea cu dumnezeiescul Trup şi Sânge, ridicarea la cer şi îndumnezeirea celor născuţi pe pământ.
Templul Legii celei Vechi era măreţ şi sfânt, dar încă mai măreaţă şi mai sfântă este biserica Noului Testament, fiindcă acolo Domnul Se arată în chip de stâlp de nor şi de foc, iar aici El este văzut, pipăit şi gustat în fiinţa Sa divino-umană, în însăşi Fiinţa Lui. Acolo era cortul Mărturiei, cu locul de curăţire, cu mâna, cu tablele legii, cu toiagul, ca şi chipuri ale celor viitoare; aici este Însăşi pâinea cea cerească –Hristos; aici este dumnezeiasca Evanghelie, aici este Crucea de-viaţă-făcătoare; Muntele Sinai era înfricoşător la pogorârea lui Dumnezeu şi înfricoşătoare erau semnele prezenţei lui Dumnezeu: tunete, fulgere, cutremur, sunet de trâmbiţă; înfricoşător era şi cortul din care ieşea focul care îi răpunea pe cei nesupuşi.
Înfricoşătoare este şi biserică creştină, nu însă prin tunete şi trăsnete, ci prin înfricoşătoarele Taine ale lui Hristos – Dumnezeu văzute şi pipăite şi care sunt o venire şi o prezenţă personală a lui Dumnezeu Însuşi prin focul dumnezeiesc al Duhului Care se pogoară asupra darurilor ce sunt puse înainte. O, cu câtă cucernicie trebuie să intrăm şi să ne rugăm în biserică, noi toţi, dar mai cu seamă noi, cei ce ne apropiem de prestolul lui Dumnezeu, cei ce săvârşim şi facem uz de asemenea Taine; cu ce suflet trebuie să ne rugăm!
Sfântul Ioan de Kronstadt 