Despre biserică, locaș de închinare – 4

Folosul, însemnătatea bisericii şi nevoia de a cunoaşte sfinţita limbă slavonă. în biserică fiecare găseşte dupa nevoia lui; aici e scăparea de desartaciunea şi de viforul grijilor vieţii; aici e limanul liniştitor al sufletelor care caută mântuirea; aici e hrana şi băutura nestricăcioasă pentru suflet; aici e lumina, luminarea oricărui om care vine în lume; aici e aerul curat, duhovnicesc, aici e izvorul de apă curgătoare spre viaţa veşnică [în 4, 14]; aici se împart darurile Duhului Sfânt; aici e curăţirea sufletului.

Citirea şi cântarea în biserică se săvârşesc intr-o limba sfântă; toţi creştinii drept-măritori trebuie să o înveţe, ca să poată înţelege dulcile spuse ale maicii lor, care îi creşte şi-i învaţă pe copiii săi pentru cer, pentru viaţa veşnică. Se întâmpla însă ca maica să le vestească copiilor săi cuvintele adevărului, mântuirii şi înţelepciunii şi ei să n-o poată înţelege, ca şi când le-ar vorbi intr-o limba străină.

Aici, în biserică, omul descoperă adevărata nobleţe a sufletului său, preţul şi scopul vieţii, menirea lui; aici i se dezmeticeşte sufeltul din năuceala deşertăciunilor şi patimilor vieţii; aici îşi descoperă destinul vremelnic şi veşnic; aici îşi cunoaşte amara şi adânca sa cădere şi stricăciune prin păcat; aici i se descoperă Mântuitorul şi mântuirea noastră, mai cu seamă în sfintele şi de-viaţă-făcătoarele Sale Taine, aici i se face cunoscută adevărata sa relaţie cu Dumnezeu, cu semneii, cu familia, cu societatea în care trăieşte. Biserica este cerul pe pmant, locul celei mai strânse uniri cu Dumnezeirea; şcoala cerească, care îi creşte pe creştini pentru cetăţenia cea cerească, care îi învaţă vieţuirea cerească, comportamentul ceresc; este pridvorul cerului, locul rugăciunii, mulţumirii şi doxologiei obşteşti înălţate lui Dumnezeu Cel în Trei Ipostase, creatorul şi păstrătorul a toate, locul unirii cu Sfinţii îngeri.

Ce-ar putea fi mai de cinste şi de onoare ca biserica? Nimic. în dumnezeieştile slujbe, sunt înfăţişate ca intr-o schiţă sinoptică destinele neamului omenesc, de la început şi până la sfârşit; dumnezeieştile slujbe – sunt alfa şi omega destinelor lumii şi omului.

Aici este şcoala pocăinţei, a împăcării omului cu Dumnezeu; de aceea auzim aici atât de des strigătul de căinţă al păcătosului smerit: “Doamne miluieşte!” – fiindcă acesta este strigatul celui ce se căieşte: “Dă Doamne!” este glasul celui sărăcit de păcat; Ajută-ne Doamne, căci am sărăcit foarte, ca degrabă să ne învrednicim de bunătăţile Tale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s