Pe Sfinți îi cinstim, nu-i facem dumnezei

În ce tagmă sfântă, măreaţă şi vrednică de cinstire ne-a sezat Domnul încă de la naşterea noastră, facandu-ne mădulare ale sfintei, apostoleştii şi soborniceştii noastre Biserici! Mulţi însă, prin marea lor necredinţă şi printr-o viaţă vicioasă, lipsită de căinţă, s-au făcut nevrednici de această tagmă, necredincioşi, nerecunoscători, răi, trufaşi, dispreţuitori, nesupuşi, fii văzuţi ai celui viclean.

Pentru a ne aduce aminte mereu că suntem creştini ortodocşi că alcătuim Biserică pământească şi suntem un trup cu Biserica cerească sau cu sfinţii bineplacuti lui Dumnezeu – le zugrăvim chipurile şi ne închinăm acestora, cinstindu-le prin cădire cu tămâie şi aprinzând înaintea lor lumânări şi candele; prin aceasta închipuim aceea că ei sunt o bună – mireasmă, plăcută lui Dumnezeu pentru sfinţenia şi dreptatea vieţii lor şi că ei au devenit pentru noi lumina duhovnicească, că ei au intrat în lumina cea neinserata din cer, că văd prealuminata Faţă a Domnului şi că mijlocesc pentru mântuirea noastră veşnică.

Nu-i facem dumnezei, ci le dăm cinstea ce li se cuvine ca unor apropiaţi şi prieteni ai lui Dumnezeu, îi cinstim potrivit dorinţei lui Dumnezeu exprimată în cuvântul Sau, îi chemăm în rugăciunile noastre; dar Numele lui Dumnezeu, care este mai presus de orice alt nume, îl chemăm ca pe un Creator, Atottiitor şi Dumnezeu, prin Care trăim, ne mişcăm şi ne mântuim, ne luminăm şi căpătăm tărie, în care avem pace, libertate, îndrăzneală, putere, îndumnezeire şi mântuire.

Fericit cel ce are sămânţa sa în Sion şi neamuri în Ierusalim [îs 31, 9], adică acei sfinţi pe care îi cinsteşte cu osârdie şi a căror viaţă o imită. Sfânta Biserică îi cinsteşte în fiecare zi ca pe nişte stâlpi şi temelii ale credinţei, invatandu-i şi pe credincioşi aceasta (să-i cinstească).

Publicitate