Biserica este izvorul cunoaşterii de sine, cel mai limpede, mai curat, mai desăvârşit;
învăţătoarea pocăinţei şi a desevarsirii creştine; izvorul păcii, fericirii, a sfintei simplităţi; învăţătoarea tuturor virtuţilor: blândeţea, smerenia, ascultarea, răbdarea, milostenia; izvorul oricărei cunoaşteri adevărate, al desăvârşitei înţelepciuni, învăţătoarea desăvârşitei vieţi comunitare.
Biserica îl călăuzeşte pe om la adevăr, la bine, la dreptate, la toată virtutea şi desăvârşirea; dăruie tot ajutorul harului prin învăţătură Să, prin Tainele, prin dumnezeieştile slujbe; orice suflet de creştin drept, neviclean ştie şi simte aceasta şi de aceea sporeşte trecând de la o virtute la alta şi se mântuieşte şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru o călăuză atât de înţeleaptă, luminată de Dumnezeu care îi mântuieşte cu putere pe cei ce i s-au predat cu toată mintea şi inima.
Înţelepciunea [lui Dumnezeu] s-a dovedit dreaptă din faptele ei [Mt 11, 19] din faptele sfinţilor şi drepţilor, din cele ale cetelor patriarhilor, prorocilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioşilor şi ale tuturor sfinţilor; astfel spus: minunata purtare-de-grijă (pronie) a lui Dumnezeu privitoare la neamul omenesc s-a dovedit dreaptă prin toate mădularele adevărate ale Bisericii lui Dumnezeu în Vechiul şi Noul Testament.
Ideea Bisericii ca Trup, al cărei cap este Hristos străbate toate dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre: vecernie, utrenie, Liturghie, tot ciclul anual al slujbelor dumnezeieşti, cele obişnuite şi cele de sărbătoare sau de post, toate Tainele sfintei noastre Biserici, toate legiuirile bisericeşti, toate Sinoadele Ecumenice şi locale şi canoanele lor, toată conducerea bisericească.
Sfântul Ioan de Kronstadt 