Timp de aproape cinci mii de ani, omenirea, prin cei mai aleşi reprezentanţi ai săi, a aşteptat ziua în care avea să se nască cea menită să fie Maica Domnului, Fecioara, precum şi acea zi mare în care Ea avea să fie dusă în templul lui Dumnezeu, spre a fi crescută în casa intrutot-sfântă a lui Dumnezeu, ca şi ziua când avea să stea înaintea Ei Gavriil, căpetenie a oştilor cereşti, aducând vestea cea bună, plină de bucurie, minunata veste a zămislirii şi naşterii din Ea a Fiului lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.
Și ce minunată şi sfântă privelişte a fost în sfânta cetate a Ierusalimului atunci când părinţii Preacuratei Fecioare, indeplinindu-şi făgăduinţă făcută lui Dumnezeu de a rămâne acolo până la o anumită vârsta, pentru a învăţa Sfânta Scriptură, pentru a vorbi cu Dumnezeu şi cu îngerii şi pentru a deprinde lucrul de mâna al femeilor!
Părinţii Ei au adunat la casa lor însoţitoare – copile curate fără prihană şi, însoţită fiind de ele, îmbrăcate în sărbătoare şi purtând în mâini lumânări aprinse au dus-o intr-un triumf cu cântări sfinte la templu, iar acolo, mai-marele preoţilor şi prorocul Zaharia a dus-o pe Ea solemn în Sfântă Sfintelor, unde nu intra decât arhiereul şi acela doar o dată pe an. A fost dusă în Sfântă Sfintelor ca una ce avea să nască Cuvântul, mai sfânt decât toţi sfinţii şi Care avea să deschidă porţile cerului.
Aici, în templu, Ea se ruga des, citea cuvântul lui Dumnezeu, primea hrană cerească de la înger şi stătea de vorba cu el, învăţând de la el tainele cereşti. De ce oare a trebuit ca Sfântă Fecioară să fie crescută anume în templu şi nu intr-o casa de oameni obişnuiţi? Pentru că templul este casă a lui Dumnezeu şi locaş ceresc şi în el sălăşluieşte Dumnezeu; în el se află inima şi ochii Lui, după cuvântul Scripturii, în toată vremea, ziua şi nopatea, în timp ce în casele oamenilor domneşte deşertăciunea şi tot păcatul.
Sfântul Ioan de Kronstadt 