Amin, amin zic vouă…

Se poate vedea că în sfânta credinţă creştină e ceva de mare preţ, viu şi desfătător care atrage la el inimile credincioase, bune şi drepte. Care să fie acel element atât de preţios, inestimabil şi incomparabil pentru sufletul creştinului? Această comoara este însuşi Hristos Dumnezeu, Viaţa noastră veşnică, Puterea noastră, Lumina noastră, Pacea noastră, Bunătatea şi Frumuseţea infinită, Fericirea care rămâne în veci nesfârşită.

Necredincioşilor de astăzi, făgăduinţele lui Hristos vi se par visuri irealizabile, jocuri ale imaginaţiei; dar realitatea bunurilor viitoare este confirmată însă de înseşi cuvintele Adevărului întrupat – căpetenia şi înfăptuitorul credinţei noastre, Iisus Hristos: El este Calea, Adevărul şi Viaţa noastră, El care a pecetluit toate făgăduinţele sale cu cuvântul “amin”: “amin, amin grăiesc vouă” (adevărat, adevărat grăiesc vouă), iar cuvântul Său l-a confirmat prin fapte: învierea din morţi, El isusi aratandu-se biruitorul morţii.

Toţi necredincioşii din zilele noastre, ar trebui să mediteze adânc asupra sensului acestui cuvânt (amin) rostit de însuşi Adevărul Cel Veşnic: fiindcă acest cuvânt îi va judeca în ziua din urmă a lumii pe toţi scriitorii care tăgăduiesc adevărata credinţă şi s-au lepădat de ea. Cuvântul pe care l-am spus lor îi va judeca pe ei în ziua cea din urmă [in 12, 48]. şi acest cuvânt este Amin.

La catolici, capul propriu-zis al Bisericii nu este Hristos, ci papa, iar catolicii se arată râvnitori pentru papa, nu pentru Hristos, pentru papa se luptă, nu pentru Hristos şi râvna lor trece întotdeauna din credinţă în fanatism pătimaş, în ura turbată faţa de om, în fanatismul sângelui şi sabiei (rugurilor), în intoleranţă, duplicitate, minciună, viclenie.

Amin, amin zic vouă…(adevărat, adevărat, grăiesc vouă) Hristos Mântuitorul, Adevărul ipostatic cel veşnic, prin Care toate s-au făcut îşi pecetluieşte vorbele Sale cu cuvântul “amin”, atunci când vorbeşte de adevăruri, morale sau dogmatice veşnice şi nestrămutate, când statorniceşte mântuitoarele Taine: Botezul, împărtăşania cu Preacuratul Sau Trup şi Sânge; când vorbeşte despre judecată şi răsplată, despre învierea morţilor, despre fericirea veşnică a drepţilor şi despre chinul veşnic al păcătoşilor care nu se căiesc. Oare faimoşii noştri scriitori acordă vreo atenţie acestui cuvânt, acestui sfânt şi nestrămutat sigiliu al cuvintelor Domnului? Sau cred ei oare în acest cuvânt care pecetluieşte adevărurile nestrămutate ale credinţei?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s