De ce ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos? Pentru a ne curăţi de păcat, a ne lumina, sfinţi, înnoi, a ne lepădă de patimile pamanesti, pentru a cugeta la cele înalte, acolo unde Hristos şade de-a dreapta Tatălui, fiindcă Hristos, Cel ce sălăşluieşte în noi se afla în cer. Tu, preotule, cugetă cu deosebire la cele înalte, dispreţuind toate patimile cele de jos. Ce bine este să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine pe stomacul gol, adică după înfrânarea din ajun. Câtă pace, câtă dulceaţă, îndrăzneală, lărgime, uşurare a sufletului! în Sângele Tău, Doamne, se îneacă toate păcatele mele, prin El sunt izbăvit de tot râul, întristarea şi boala şi mi se dăruieşte tot binele: lumină şi putere, odihnă, bucurie, fericire, viaţa desăvârşită. Iată ce simt de fiecare dată după ce mă împărtăşesc cu Sfintele Taine, nu spre judecată sau osândă ci spre îndrăzneală, cu credinţă şi iubire. Ce I-aş putea aduce sau ce I-aş putea da împăratului meu şi a toată făptură, Cel ce atât de mărinimos şi fără de moarte, pentru nenumăratele, nemăsuratele şi feluritele binefaceri ale Sale faţa de mine?
Chiar dacă, împărate Sfinte, ţi-aş aduce cântări de lăuda multe cât nisipul mării, nu m-aş arăta în chip desăvârşit vrednic de ceea ce Mi-ai dat! Slavă Domnului nostru Iisus Hristos şi dătătoarelor de viaţa Sale taine! Am avut prilejul să văd bolnavi care se topeau că ceară de suferinţă, cu totul slăbiţi şi istoviţi, dar care atunci când se împărtăşeau cu Dumnezeieştile Taine, pe care le cereau fie la sfatul meu, fie din îndemnul propriei lor inimi, se restabileau degrabă în chip minunat.
Astfel , l-am împărtăşit de două ori, în zile diferite, ,pe un bătrân trecut de 80 de ani ce trăia cu familia să în sărăcie, intr-un moment când boala ajunsese intr-o fază disperată, când el îşi pregătise testamentul şi când îi binecuvântase pe toţi ai casei, şi în amundoua rânduri, a doua sau a treia zi după împărtăşanie, el s-a ridicat din pat şi s-a înzdrăvenit.
La gimnaziu, un elev din clasele inferioare era de trei luni bolnav de o congestie a stomacului; nu mai avea poftă de mâncare şi în ultimul timp slăbise de tot, ajungând ca un schelet şi era la un pas de moarte. L-am văzut, l-am sfătuit să se împărtăşească cu Sfintele Taine, am izbutit să trezesc în el această dorinţa. Apoi, în scurtă vreme, m-am dus să-l împărtăşesc; l-am împărtăşit şi bolnavul a început să mănânce, să bea, s-a înzdrăvenit în scurtă vreme, s-a ridicat din pat gata să se ducă la clasă.
Un alt băiat, fiul unui negustor, era bolnav de şase săptămâni, avea febră mare şi îndată ce l-am împărtăşit cu Sfintele taine, s-a înzdrăvenit. Organismul lovit de boala stă parcă în aşteptarea Dumnezeiescului Trup şi Sânge şi atunci când le primeşte, îndată prinde viaţă, se însănătoşeşte.
Am dat doar exemplul a trei cazuri care mi-au venit în minte pe loc. Dar martor îmi este Dumnezeu şi conştiinţa mea de preot că asemenea cazuri de înzdrăvenire rapidă a bolnavilor, după împărtăşirea cu Dumnezeieştile taine sunt nenumărate. Dătătorul-de-viaţă, Cel ce sălăşluieşte întreg în Făcătoarele-de-viaţă Sale Taine a dăruit adeseori sănătate şi viaţă suferinzilor aflaţi la un pas de moarte şi de la care El mai aştepta încă roade bune.
De ce oare, după toate acestea, creştinii se tem să cheme preotul la căpătâiul omului bolnav, crezând că l-ar putea înspăimântă cu gândul apropierii morţii; în felul acesta ei fac ca bolnavul să se stinga, răpus de boala fără creştinească mângâiere, fără izvorul nemuririi: sfântul Trup şi sânge al lui Hristos? Ce puţină credinţă! Câtă diavolească orbire! Se tem de Hristos, Dătătorul-de-viaţă şi de Făcătoarele-de-viaţă Sale Taine! Se tem de Preadulcele nostru Mântuitor! Nu trebuie să se teamă de Sfintele Taine, ci să dorească cu tot sufletul impartsirea cu Ele chiar de la începutul bolii fiecărui bolnav, pentru că înainte de orice doctorie să primească Doctoria Dumnezeiască! Noi înşine trebuie să facem aşa şi să-i sfătuim şi pe alţi să facă la fel. Atunci bolile noastre cele mai grele ar trece foarte repede şi nu ne-ar istovi tinandu-ne la pat; am fi scutiţi atunci de tratamentul sâcâitor cu tot felul de doctorii; n-am mai da banii pe la doctori şi pentru medicamente, aceştia putând să ne rămână pentru a-i folosi în ajutorarea oamenilor sărmani sau pentru nevoile noastre. Nu sunt împotriva doctorilor şi nici a mijloacelor naturale de vindecare; doctorii sunt necesari; Domnul ni i-a dăruit; iar mijloacele de vindecare tot Domnul ni le-a arătat, dar la ele trebuie recurs, după adminustrarea Doctoriei Minunate, de-viaţă-făcătoare; medicamentele trebuie date neîntârziat atunci când boala apare subit şi nu suferă amânare în privinţa ajutorului medical.
Sfântul Ioan de Kronstadt 