Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el [In 6, 56]. Ce strânsă comuniune duhovnicească, sfântă, nestricăcioasă între creatură şi Creator! Cum poate sălăşlui împreună lumina cu întunericul, fiindcă păcatul este întuneric demonic; sau nestricaciunea cu stricăciunea, dreptatea cu nedreptatea, buna-mireasmă cu duhoarea, frumuseţea cu urâţenia, simplitatea cu viclenia, smerenia cu trufia, blândeţea cu furia, duhul cu trupul, adică toate patimile trupeşti, iubirea de oameni cu ura, milostivirea cu inima împietrită, curăţia şi sfinţenia cu necurăţia păcatului?! Omul este fiinţă liberă; el se poate schimba în bine după harul lui Dumnezeu, se poate preface din viclean în simplu; din rău în bun, din mânios în blând, din necurat în curat, prin pocăinţă din inima necontenită, prin suspinare, lacrimi, rugăciuni, aşa cum vameşul s-a schimbat printr-o rugăciune scurtă” “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Omul îmbătrânit şi spurcat în păcate poate deveni fiinţă nouă.
Dumnezeul meu, câtă nemărginită iubire, câtă bunătate! Câtă deplină dăruire! Să mi Te dai mie drept hrană şi băutură cu toate veşnicele şi nesecatele Tale bunătăţi! Să Te dai tot unui vierme de nimic – omului! Doamne, ce sunt eu, că îţi aduci aminte de mine, mă cercetezi şi sălăşluieşti întru mine!
Domnul ni se da nouă pe Sine însuşi sub înfăţişarea pâinii şi a vinului fiindcă S-a arătat oamenilor în trup, cu suflet omenesc şi fiindcă altmiteri omul n-ar putea să se unească cu El decât prin mijlocirea naturii Sale văzute şi pipăibile, respectiv preacuratului Său Trup şi Sânge prefăcute după fiinţa lor în însuşi adevărul din pâine şi din vin. în aceasta stă cea mai mare bunătate şi înţelepciune a lui Dumnezeu, care lucrează cu puterea Dumnezeirii dulcelui nostru Domn.
Impartasindu-te cu Sfintele Taine, adu-ţi aminte neîncetat Cine se află întru tine şi în Cine trebuie să fii. Impartasindu-te cu blândul şi neprihănitul Miel, trebuie să fii tu însuti un miel fără răutate şi fără de prihană; impartasindu-te cu deplinătatea tuturor bunătăţilor, nu trebuie să mai tânjeşti după bunătăţile pământeşti sau să le doreşti pentru semenii tăi; impartasindu-te cu Cel ce împărăteşte întru cele înalte, cugetă şi tu la cele înalte, lăsând înţelepciunea pământească, trupească şi grabindu-te spre limanul ceresc şi veşnic.
Sfântul Ioan de Kronstadt 