Cu ajutorul lui Dumnezeu am început Postul Mare, petrecând prima lui săptămână în rugăciuni de pocăinţă şi în metănii; şi sufletele noastre s-au deşteptat din moţăiala păcatului, ni s-a ridicat de pe ochii inimii legătura care ne împiedica să vedem păcatul, am ajuns să ne recunoaştem păcatele şi ne-am pregătit cu inima zdrobită să ne pocăim, dandu-ne seama de nebunia, absurditatea, nocivitatea păcatului, atât pentru noi, cât şi pentru alţii şi vrem să ne împăcăm cu Dumnezeu, Făcătorul şi Mântuitorul nostru. Postul a fost rânduit tocmai pentru aceasta: că prin înfrânare şi rugăciune de pocăinţă să ne înnoim, să ne luminăm, să ne trezim din somnul păcatului şi să împlinim poruncile lui cu vioiciune, cu tărie, cu înţelegere şi din inimă, cunoscând că ele ne duc la viaţă veşnică.
Ce putere minunată are pocăinţa! Pocăinţa nefăţarnică, pe toate planurile, cea care imploră necontenit mila lui Dumnezeu, pe care L-am mâniat cu păcatele şi toate nedreptăţile noastre, cea care schimbă în chip minunat alcătuirea sufeltului nostru, facandu-l să nu mai fie apăsat de mâhnire, strâmtorare, tulburare, beznă de nepătruns şi care aduce în suflet pace, odihnă, duh drept, îndrăzneală, lumină, putere, bucurie a vieţii, înnoire. Slavă lui Dumnezeu, Care a binevoit aşa! Harul pocăinţei se dă tuturor credincioşilor, fără deosebire în toată viaţa.
Sfântul Ioan de Kronstadt 