Sensul şi scopul întrupării

25 decembrie, ziua Naşterii lui Hristos. Astăzi s-a arătat taina dinainte hotărâtă mai înainte de toţi vecii în sfatul Celui Preaveşnic, adică venirea pe pământ a lui Dumnezeu în Trup, a Dumnezeului – om. Taină menită pentru mântuirea neamului omenesc; taină atât de binecuvântată, atât de înţeleaptă, de dreapta, la îndemâna oricărui credincios drept – măritor care vrea să se mântuiască şi care se străduieşte să primească în minte şi în inima şi în toată viaţa sa, puterea acestei taine mântuitoare.

Această taină s-a arătat pentru toate popoarele, precum întregul neam omenesc, dar ea este proslăvită, lucrează sfinţitor şi poate fi însuşită numai în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, cea una, întemeiată pe pământ de însuşi Dumnezeu întrupat, în sfintele slujbe dumnezeieşti, în Sfintele Taine şi în sfintele canoane.

În acest chip, prin taina întrupării Fiului lui Dumnezeu ni s-au dat tuturor cele mai adevărate mijloace de mântuire. Dar eu mă întreb: primit-au şi primesc oare toţi puterea acestei taine? Aparţin oare toţi Bisericii cea una şi apostolească?

Care este sensul şi scopul întrupării, a pătimirii şi morţii Fiului lui Dumnezeu? Creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în sfinţenie şi adevăr, omul a căzut prin păcat de la Dumnezeu şi s-a supus vrăjmaşului luiDumnezeu, diavolul, care are stăpânirea morţii şi a făcut firea supusă la tot răul şi la toată viclenia, supusă blestemului, bolilor şi morţii. Legătura cu Dumnezeu a fost ruptă, comunicarea permanentă a omului cu Dumnezeu s-a întrerupt.

Omului îi era peste puteri să restabilească această comunicare, această legătură a creaturii cu Creatorul, fiindcă trebuia restabilită sfinţenia, în firea cea căzută, care trebuia curăţită de toată viclenia, renăscută, înnoită, scoasă de sub puterea blestemului şi trebuia împăcat omul cu Dumnezeu şi dărâmat zidul despărţitor  dintre Dumnezeu şi om –păcatul. Iar acest lucru putea să-l facă numai un Mijlocitor fără seamăn, nu vreaun înger sau altcineva, ci numai însuşi Dumnezeu.

Pentru aceasta, trebuia ca El să-şi asume natura omenească, lipsită însă cu desăvârşire de orice păcat şi prin ea să se împlinească întreaga dreptate dumnezeiască, să sfinţească prin Sine – prin învăţătura şi viaţa Sa – firea omenească cea întunecată de păcat, să sădească în ea credinţa cea adevărată şi sfinţenia, să mijlocească iertarea prin credinţa cea adevărată şi sfinţenia, să mijlocească iertarea prin credinţă şi pocăinţă şi de aceea să sufere pentru păcatele omenirii şi să moară pe lemnul crucii, aducând prin aceasta răscumpărarea omenirii de păcat, de blestem, de moarte; să mijlocească revărsarea binecuvântării dumnezeieşti peste omenirea miluită şi toate puterile harului, spre viaţa şi buna-cinstire.

Iată sensul şi scopul înomenirii, pătimirii şi morţii Dumnezeului –om, care de bunăvoie şi numai din bunătate s-a adus pe Sine însuşi jertfă pentru omenire, pentru a-i ridica blestemul cel după dreptate, pentru a o binecuvânta şi a-i deschide prin El drum către Dumnezeu prin credinţă şi pocăinţă, prin îndepărtarea de păcat şi lucrarea dreptăţii. Aceste merite ale Fiului lui Dumnezeu sunt atât de mari, răscumpărarea pe care ne-a adus-o atât de bogată şi de generoasă încât este cu prisosinţă îndestulătoare pentru răscumpărarea păcatelor lumii întregi, pentru miluirea şi mântuirea întregului neam omenesc, dacă întreaga omenire ar crede şi s-ar căi. Dar nu toţi au credinţă.

Există o multim de necredinciosi, vicleni, trufaşi, înfumuraţi care resping credinţa în Hristos, ca Dumnezeu-om, Răscumpărător şi Mântuitor, sau cred la modul rece, raţional, fără a face fapte bune, nu dau dovadă de pocăinţă şi asemeni smochinului neroditor pier. Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Pentru a înlătură boldul morţii, care a rănit neamul omenesc şi pentru a nimici blestemul pentru păcat a trebuit că însuşi Fiul lui Dumnezeu să se întrupeze, să se facă om, să îndeplinească toată dreptatea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o împlinească oamenii, dar n-au făcut-o; a trebuit să îndure moartea pe lemnul crucii pentru toate păcatele omenirii şi să guste moartea, fiind fără de păcat, preacurat, cu trup de Dumnezeu-om, pentru a desfiinţă osânda noastră la moarte şi a dărui înviere întregului neam omenesc; să se înalţe la cer după omenitate, ca să ne deschidă nouă cerul şi să stea la dreapta lui Dumnezeu – Tatăl, pentru ca cei ce au biruit păcatul şi lumea să-i aşeze cu Sine pe tronul slavei.

Minunate sunt lucrurile Tale, minunată grijă Ta, Doamne, pentru neamul omenesc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s