Aşa cum adevărul şi binele se deschid inimii, aducându-i pace, bucurie, viaţă şi libertate, cu atât mai mult Dumnezeu Însuşi – Izvorul vieţii, al adevărului, al binelui şi al frumuseţii – înseamnă pentru inima omului libertate, adevăr şi viaţă.
„Hristos, pe care ni-L aduce în inimă credinţa, umple de pace şi de bucurie, scrie părintele Ioan; nu în zadar se spune că sfânt este Dumnezeu, Cel ce sălăşluieşte întru sfinţii Săi.” Iar în altă parte: „În inima omului se produc când o apropiere de Dumnezeu, când o îndepărtare de Dumnezeu şi, concomitent, când pace şi bucurie, când tulburare, spaimă, strâmtorare, când viaţă, când moarte duhovnicească”. „Când Îl avem pe Hristos în inima ne simţim satisfăcuţi; neîmplinirile ni se par împliniri alese, amărăciunile – dulci, sărăcia – bogăţie, foamea – îndestulare, necazul – bucurie. Când nu-L are pe Hristos în inimă, omul se arată nemulţumit în toate, nicăieri şi în nimic nu-şi află fericirea, nici în sănătate, nici în confort, nici în palate luxoase, în nimic!”
Şi, parcă în chip de concluzie: „Aşa cum corpul nu se poate lipsi nici de o clipă de aer, tot aşa nici sufletul nu poate trăi nici o clipă viaţa adevărată fără Duhul Sfânt. Dacă îţi doreşti o viaţă curată, înfrânată, caută să fii mereu în relaţie cu Dumnezeu, fiindcă fără El sufletul moare”.
Sfântul Ioan de Kronstadt 