Din tot ce a spus părintele Ioan despre libertatea omului şi din referirile la propria experienţă lăuntrică, în sprijinul unui sau altui adevăr moral, respiră o prospeţime fără egal. Sunt cuvinte în care se simte chemarea liberă a Dumnezeieştii Iubiri însăşi ! Totuşi, independent de aceasta, apare, inevitabil, o întrebare este de ajuns ca un adevăr moral să obţină confirmare din partea unei inimi omeneşti pentru a fi legitimat, şi, dacă este de ajuns, putem considera că aceasta corespunde naturii spirituale a omului? Oare inima nu poate să se înşele? De vreme ce impulsurile şi estimările acesteia pot fi personale, subiective, neobligatorii pentru alţii?
Asemenea întrebări sunt inevitabile, fiindcă, pe de o parte, omul are posibilitatea şi tendinta de a-şi proteja şi consolida libertatea, adica de a acţiona potrivit liberei sale alegeri, iar, pe de alta parte, tot atât de caracteristică îi este şi tendinta de a căuta adevărul obiectiv, care să nu depinda de nimeni şi de nimic, şi de a proceda în funcţie de acest adevăr suprem, care nu depinde nici de el, ca persoana.
În afară de aceasta, mai există în om şi speranţa, ţinută în taină, nezdruncinată, că adevărul obiectiv nu va putea să-i îngrădească niciodata libertatea. În sfârsit, omului îi este proprie şi intuiţia de a ţine seama de adevăr şi a te conforma lui este greu, atunci când conştiinţa morala – conştiinţa, în genere – îi este alterată. Acestor întrebări şi dileme ale sufletului omenesc le dă raspuns, în spiritul credinţei creştine şi la un nivel accesibil, părintele Ioan. În scrierile sale pot fi găsite raspunsuri fundamentale pe un spirit profund creştin la problemele de această natură.
Sfântul Ioan de Kronstadt 