Răsplata faptelor

Judecând după afirmaţiile părintelui Ioan, inima nu se limitează doar la perceperea oarecum teoretică a binelui sau a ideii de bine. Ea evaluează binele sau răul, ţinând seama de conţinutul concret al acestora în manifestările reale.

Orice manifestare a binelui se descoperă la nivelul inimii ca o fortificare a libertăţii şi vitalităţii acesteia, aducătoare de bucurie, şi orice manifestare a răului este resimţită ca o anemiere a vieţii, ca o suferinţă şi ca o constrângere. Cartea „Viaţa mea in Hristos” o demonstrează de la un capăt la altul.

„Dragostea aduce pace, bunăvoinţă, face să se deschidă inima, îi dă viaţă; ura o strâmtorează, o chinuie, o agită! Cine urăşte îşi este lui însuşi torţionar şi tiran, este prostul proştilor!” „Îţi urăşti vrăjmaşul? Eşti un nerod. De ce? Fiindcă atunci când te urgiseşte vreun vrăjmaş, te urgiseşti tu însuţi înlăuntrul Tău. Nu este oare aceasta cea mai mare urgisire: să te chinui pe tine, prin ura pe care i-o porţi vrăjmaşului?”

„Ceea ce am spus despre răutate şi despre mânie trebuie să spunem şi despre alte patimi. Însuşi Domnul ne arată că ele se condamnă de la sine, prin ele însele, in extremis. Orice patimă devine propriul său torţionar şi, în acelaşi timp, gâdele persoanei stăpânite de patimă.”

„Orice om care a comis un rău se pedepseşte în mare măsură chiar prin răul pe care l-a comis, prin patima căreia i s-a aservit.”

De astfel, afirmaţiile părintelui Ioan de Kronstadt că atât binele, cât şi răul îşi găsesc răsplata în ele însele nu exclud faptul că această „răsplată” sau „pedeapsă” se vădeşte şi în consecinţele binelui sau răului; de pildă, „bolile sunt urmări ale păcatului, întocmai ca şi moartea („plata păcatului este moartea”). Când nu va mai exista păcat, nu va mai exista nici boală, şi nici moarte”.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s