Cel ce doreşte mântuirea, trebuie să sape în inima sa

Nepăsarea, neravna, lenea faţa de mântuirea noastră sunt de toată mirarea! Fiindcă să ne gândim numai câte mijloace şi câtă putere ne-au fost puse la îndemână spre mântuirea noastre de mult-milostivul şi atotputernicul Dumnezeu! întâi de toate: fireasca noastră sete de mântuire, pace şi fericire sufletească; lumina raţiunii şi aspiraţia voinţei noastre spre adevărul, binele, frumosul, spre, spre tot ce este curat şi înălţător; belşugul de har dat nouă spre mântuire şi care se revarsă din Biserică asemeni unor râuri şi potolesc setea sufletului însetat de mântuire; apropierea lui Dumnezeu gata de a ne mântui în toată vremea şi în tot ceasul; Duhul Sfânt care se roagă pentru noi cu suspine negrăite [Rm 8, 26], ajutorul şi împreună-lucrarea spre mântuire a ingerilor păzitori, dumnezeieştile slujbe de fiecare zi din biserică, mântuitoarele Taine, rugăciunile şi mijlocirea Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor.

De mirare este că, avandu-le pe toate acestea, noi putem pieri, în loc să ne mântuim cu toţii. Fireşte sunt multe lucruri care se împotrivesc mântuirii: ispitele cărnii celei pline de patimi, ale lumii amăgitoare şi păcătoase, ale diavolului, care întinde pretutindeni mrejele  pierzaniei; stricăciunea naturală, zămislirea păcătoasă şi nasterea în păcat; înclinarea spre păcat şi atracţia acestuia.

Dar mijloacele de mântuire sunt cu mult mai multe decât cele ce duc la pierzanie; Căci mai mare este Cel ce este în voi (Hristos) decât cel ce este în lume (diavolul) [1 in 4,4] şi nu sunt sfinţi care să nu fi biruit toate piedicile şi să nu se fi mântuit. Dar noi ce facem? Picotim şi dormim! E ruşinos, păcătos, dureros, de plâns!

Păcatul pune stăpânire pe noi atunci când intră şi se aseaza adânc în noi şi în inima noastră, în carnea noastră mult-pătimaşă; când îşi face întăritură din patimile noastre, din iubirea de sine, din iubirea de desfătări şi onoruri, din trufie, lăcomie, neinfranare, părere de sine, puţină credinţă, necredinţă, liberă –cugetare,  prefactorie, favoritism, lenevie, viclenie, iar cu toate aceste patimi, asemenea unor arme puternice, suntem loviţi şi duşi în captivitate, îndepărtaţi şi rupţi de Hristos – adevărată noastră Viaţa.

De aceea cel ce doreşte mântuirea, trebuie să sape în inima sa, adâncind mereu, pentru a aşeza acolo temelie de piatră, adică pe Hristos Mântuitorul, pe credinţa puternică, neclintită, în El, pe speranţa în El, şi pe nimic altceva şi nimic mai mult decât pe iubirea fierbinte pentru El şi pentru aproapele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s