Ce Luptător minunat şi puternic a fost trimis din ceruri pe pământ!

De câtă minunată, gingaşă, iubitoare ocrotire s-a învrednicit neamul omenesc, care pierea în păcat, din partea Tatălui Ceresc! Ce mijloc extraordinar de mântuire le-a fost dat oamenilor pentru a se izbăvi de păcate, de blestem şi de veşnică pieire! Ce Luptător minunat şi puternic (Hristos) a fost trimis din ceruri pe pământ că sa lupte cu acel vrăjmaş viclean, neînchipuit de rău, greu de răpus – vrăjmaşul neamului omenesc – diavolul! Ce Biserică a fost întemeiată pe pământ –  care nu poate fi nimicită de nici o putere a iadului – cetate şi întăritură apărare în care pot sta în afara oricărei primejdii din partea vrăjmaşului toţi cei care cred şi sunt ataşaţi sincer acestei Biserici! Ce taine mântuitoare ni s-au dat! Ce fel de şi cât de multe mijloace înţelepte de a dobândi harul lui Dumnezeu se oferă de această Biserică pentru oameni! Dar cu ce ar trebui să răspundă oamenii lui Dumnezeu penru marea grijă pe care o poartă mantuirii noastre? – Cu credinţa lor, cu munca lor, cu pocăinţa lor, cu tăgăduirea lor de sine, cu luptă puternică împotriva păcatului, cu fapte bune, cu supunerea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi de Biserica Sa.

Publicitate

Jurnalul Parintelui: „Viaţa mea în Hristos”

Dată fiind importanţa cărţîi „Viaţa mea în Hristos”, vom stărui în primul rând asupra ei, vom încerca să-i analizăm conţinutul, completând această privire generală cu trimiteri la celelalte scrieri ale părintelui.

Despre acest extraordinar jurnal s-a scris enorm în literatura teologică rusească. Unele recenzii sunt deosebit de pertinente şi merită să le amintim şi să le prezentăm pe scurt. Iată ce scrie, în substanţialul său studiu „Căile teologiei ruse”, profesorul ptrotoiereu Gheorghi Florovski: „Puţini dintre cei ce au citit excepţionalul jurnal «Viaţa mea în Hristos» îl consideră o carte de teologie. Aceasta pentru că nu găsim în ea un «sistem» teologic; găsim în schimb o experienţă teologică mărturisită de cel care a trăit-o.Este jurnalul unei comtemplativ, nu al unui moralist. Cu părintele Ioan reîncepe o cale de mult părăsită a cunoaşterii de Dumnezeu (teognosiei) trăite,experoate”.Şi protoiereul Serghir Cetverikov, autor cunoscut prin precizia şi corectitudinea opiniilor sale teologice, numeşte cartea părintele Ioan de Kronstadt „celebră”, subliniind caracterul său de experienţă trăită.

În sfârşit, iată ce scrie însuşi părintele Ioan într-un Cuvânt înainte la una dintre ediţiile cărţii: „Tot ce cuprinde această carte nu este decât o iluminare harică a sufletului meu, de care m-am învrednicit de la Atotsfinţitorul Duh al lui Dumnezeu în momentele de mare concentrare asupra mea şi de experienţe duhovniceşti, cu deosebire în rugăciune. Ori de câte ori am putea să o fac mi-am însemnat gândurile şi simţămintele de evlavie şi, din aceste însemnări, făcute de-a lungul mai multor ani, s-a alcătuit cartea de faţă. Are un cuprins foarte divers, de care îşi vor da seama şi cititorii, rămânând ca tot ei să-i aprecieze conţinutul”.

Cuvintele de mai sus par spuse cu mult curaj, dar reflectă indubitabil o realitate, că părintele Ioan este convins că şi-a găsit sursa de inspiraţie în propria sa experienţă religioasă lăuntrică şi că, propunând cartea examenului critic al cititorului, se adresează tot experienţei lăuntrice a acestuia. Sfântul Duh nu poate fi „judecat”, apreciat, decâţ tot de duh. Mai reţinem din acest cuvânt introductiv şo cum a fost scrisă cartea. Pe „bucăţi”, „când a putut”, în funcţie de timpul disponibil. Contemporanii părintelui fac dovadă că unele însemnări au fost făcute chiar şi în timpul călătoriile, în tren, pe vapor, dar de cele mai multe ori nopatea târziu, acasă, la capătul unei zile de muncă grele. Ne vom convinge noi înşine din cele ce urmează că aşa a fost.