Dumnezeu şi natura

În natură acţionează legea atracţiei universale, corpurile mici sunt atrase de cele mari, cele mari de altele şi mai mari; acţionează de asemenea şi o lege a coeziunii în virtutea căreia diferite părţi solide şi lichide ale unor corpuri organice şi neorganice se pietrifică în pietre, metale şi minerale; şi aceasta condiţionează existenţa, duritatea, ordinea, utilitatea, frumuseţea, relaţiile receiproce şi diversitatea tuturor creaturilor. Cauza acestora este nemăsurata înţelepciune, bunătate şi infinită atotputernicie a Creatorului care a făcut o lume atât de minunată, măreaţă, preafrumoasă, de o infinită diversitate şi de o extraordinară măreţie, care ne apare ca o creaţie unică, un întreg indestructibil, armonios, de o mare frumuseţe. şi lumea spiritului acţionează legea atracţiei universale şi a unităţii. Lumea este una singură, Dumnezeu unul singur, credinţa e una şi Biserica lui Dumnezeu una, fiindcă Capul ei este Hristos Dumnezeu, precum şi Ocârmuitorul care însufleţeşte tot trupul Bisericii este Duhul-de-viaţă-făcător al lui Dumnezeu care umple şi face viu întreg universul.

Datoria creştinului faţă de Dumnezeu

Nici un om nu trebuie să uite că îi este infinit dator lui Dumnezeu, în fiecare minut pentru toate; pentru fiecare înghiţitură de aer şi de vlagă, pentru fiecare rază de soare care te încălzeşte, te luminează, îţi dă viaţă, sau care pentru binele tău, încălzeşte şi coace fiecare spic de grâu, fiecare rod cu care te hrăneşti, pentru fiecare rază de adevăr ceresc sau pentru fiecare gând  bun şi sfânt, pentru fiecare simţământ bun şi sfânt, pentru fiecare lucru bun, pentru fiecare  lucrare lăuntrică a harului dumnezeiesc care izbăveşte de rău, străpunge, curată,  sfinţeşte, împăcă şi bucura inima ta; care te ajuta în luptă cu patimile şi cu vrăjmăşii cei netrupesti, în rugăciune şi în toate faptele bune.

Dar trebuie să-I mulţumeşti lui Dumnezeu  mai cu seamă pentru că ai fost adus din nefiinţă la fiinţa şi pentru că ai primit de la El prin Botez  o nouă viaţa, sau o nouă naştere, unirea cu Biserica, înfierea de către Dumnezeu (cea mai mare cinste), că ai primit prin Mirungere pecetea Duhului Sfânt (cea mai mare cinste şi fericire, cea mai mare comoară şi bogăţie), că te-ai învrednicit a te împărtăşi cu dumnezeieştile, preacuratele şi de-viaţă-făcătoarele Taine (cea mai mare cinste şi cea mai mare fericire), prin care te cureţi de păcate, te faci viu, te sfinţeşti, te hrăneşti duhovniceşte, te întăreşti în toate virtuţile şi prin aceasta dobândeşti arvună vieţii veşnice.

Opera omnia

Nefiind scriitor „profesionist”, părintele Ioan de Kronstadt a lăsat totuşi în urma sa o moştenire literară impresionantă. Încă de când era în viaţă i-a fost editată ceea ce putea fi considerată la momentul respectiv opera omnia, la care se adăugau noi şi noi scrieti.

Tot ce i s-a editat poate fi divizat  în trei secţiuni:

1)Convorbiri şi predici;

2)Scrieri polemice, memorii, scisori;

3)Fragmente de jurnal publicate sub titlul „Viaţa mea în Hristos”.

Aşa cum am spus, această carte apărea mereu „revăzută şi adăugită”; de asemenea, extrase din ea au fost publicate sub forma unor broşuri pe diferite teme ale vieţii religioase. „Viaţa mea în Hristos” rămânea opera de căpetenie a părintelui Ioan, restul scrierilor sale fiind un fel de fundal al acestei cărţi, şi, studiate separat, îşi pierd adevărata semnificaţie. Dar nu numai teologie, ci şi viaţa şi personalitatea părintelui Ioan nu pot fi înţelese făcând abstracţie de acest jurnal, parte integrantă a personalităţii şi operei sale.

În acelaşi timp, „Viaţa mea în Hristos” este una din perlele literaturii spirituale ruseşti şi nu numai a ei, în ciuda faptului că unele afirmaţii din acest jurnal pot stârnii obiecţii din partea celor care nu ţin seama de contextul cărţii şi de condiţîile istorice în care a trăit autorul,arătându-se mai mult sau mai puţin indiferenţi şi faţă de efortul spiritual de apropiere de Dumnezeu al acestuia.