Biserica Ortodoxă stă mai presus de toate Bisericile neortodoxe prin:
1) adevărul sau, dreapta ei credinţă, păstrată şi dobândită cu sângele apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioşilor şi tuturor sfinţilor;
2) prin faptul că duce la mântuire în chipul cel mai sigur (pe o cale netedă, directă şi sigură); prin aceea că prin ierahia Sa, prin dumnezeieştile slujbe, Taine, posturi, curăţă, sfinţeşte, înnoieşte în chipul cel mai sigur, şi
3) prin faptul că ne învaţă cel mai bine cum să-l cinstim pe Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele, ne călăuzeşte cum nu se poate mai bine spre pocăinţă, rugăciune, mulţumire, doxologie. Unde mai există asemenea rugăciuni, doxologii, mulţumiri, cereri şi slujbe dumnezeieşti atât de frumoase ca în Biserică ortodoxă? Nicăieri.
Sub paravanul credinţei creştine, luteranismul este în realitate o tăgăduire a credinţei, o concesie făcut senzualităţii prin tăgăduirea posturilor, a monahismului sau a vieţii în feciorie, închinate exclusiv slujirii lui Dumnezeu, o concesie făcută aşa-zisei raţiuni umane, aiurelilor filozofice ale acesteia şi idolatrizării lor; tăgăduirea autorităţii divine a sinoadelor ecumenice şi sfinţilor părinţi. Ruperea arogantă de biserica universală şi de Capul ei, Hristos, o adunătură samavolnică care şi-a luat numele de Biserică “purificată”, “reformată”.
Sfântul Ioan de Kronstadt 