Semnificaţia obiectelor sfinte

Inimii noastre îi vorbesc foarte mult obiecte provenite de la o persoană de seamă, ca de pildă de la unul de la care am dobândit anumite binefaceri, sau, în general, de la un om stimat şi iubit, care a plecat intr-o ţară îndepărtată sau a murit.

Adeseori noi păstrăm, cinstim şi împodobim acest obiect, îl aşezam la vedere atât pentru a ni-l fixa în amintire pe binefăcătorul nostru, cât şi pentru a trezi în noi simţăminte de dragoste şi de recunoştinţă care altfel ar putea să dispară sau să adoarmă din pricina preocupărilor şi deşertăciunilor vieţii.

Un asemenea obiect este pentru noi, în cel mai înalt grad, Crucea-de-viaţă-făcătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a murit pe ea, dandu-se jertfă pentru noi, ca să ne mântuiască de dreapta mânie a lui Dumnezeu şi să ne răscumpere pe cruce de păcat, de blestem şi de chinurile veşnice.

Asemenea obiecte mai sunt: sfintele icoane ale Domnului, ale Preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor care au bineplacut lui Dumnezeu; asemenea obiecte sunt înseşi locaşurile bisericilor în care se săvârşesc dumnezeieştile slujbe, prin care se pomenesc  lucrurile minunate, atât de scumpe inimii noastre ale Creatorului Proniatorului şi Mântuitorului nostru; asemenea obiecte sunt Tainele, prin mijlocirea cărora ne naştem a doua oară, ne sfinţim, ne întărim în credinţă, ne hrănim duhovniceşte, ne tămăduim sufleteşte şi trupeşte, în care răsună neîncetat cuvântul lui Dumnezeu, viu şi lucrător.

Aceste sfinte obiecte vorbesc nespus de mult minţii şi inimii noastre şi nimeni nu ne poate învinui pentru respectul şi pentru evlavia pe care le-o purtăm.

Anglicanilor şi luteranilor le spun: vreţi să nu mai existe icoane, ca ele să nu mai fie cinstite! Dar aceasta este o nerozie şi o absurditate! Omul este chipul lui Dumnezeu, pe care şi voi îl cinstiţi în persoana tatălui, a mamei, a demnitarilor, a şefului statului, a feluriţilor binefăcători; de ce refuzaţi să cinstiţi închipuirea  lui Dumnezeu în trup, începătorul credinţei, împăratul, Mântuitorul şi Binefăcătorul nostru sau a Preasfintei Sale Maici, Fecioară, cea mai presus de heruvimi şi decât toată făptura, a prorocilor, apostolilor, mucenicilor, ierarhilor, cuvioşilor?

Doar sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, templele, mădularele sale în care El sălăşluieşte: Nu ştiţi oare, că voi sunteţi temple ale lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? [1 Co 3, 16] şi că toţi suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui? [Ef 5, 30]. Suntem fiii şi fiicele Lui, neamul Lui. Cum să nu cinstim închipuirile lor?

Pregătirea spovedaniei

În Taina pocăinţei, înainte ca preotul să fi rostit judecată asupra noastră, fiecare trebuie să-şi poată da o judecată nepărtinitoare, severă şi cu cât va fi mai sinceră şi mai aspră judecata pe care ne-o dăm noi înşine cu atât mai milostiv se va arăta faţa de noi Dumnezeu, cu atât mai deplină va fi iertarea sa. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecăţi [1 Co 11, 31]. De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? [Lc 12, 57], zice Domnul.

Ia seama când te rogi

Când te rogi lui Dumnezeu, să ţii seamă că aproape este de tine cuvântul în gura ta şi în inima ta [Rm 10, 8], că El te iubeşte ca pe unul din copiii Săi, ca pe chipul său şi îţi face bine, îţi dă viaţă, te curateste, te sfinţeşte, te luminează, te face paşnic, te întăreşte, te mângâie, te hrăneşte, te ajută – cheamă-L şi tu cu cea mai mare  iubire, adu-I mulţumire şi proslăvire, fiindcă aceasta este datoria ta, viaţa ta, slava ta.

Adu-ţi aminte că eşti mădular al unei obşti, cereşti, sfinte: Biserica lui Hristos. Ce mădulare desăvârşite înscrise în ceruri alcătuiesc această Biserică; mă gândesc în primul rând la Preabinecuvantata Sa Maică, apoi la Sfinţii îngeri, la toate cinurile cereşti, apoi la înainte-mergătorul Ioan, unul decât care nu este altul mai mare născut din femeie [Mt 11, 11], apoi Sfinţii Apostoli –noi făpturi – de –Duh- purtătorii proroci, ierahi, cuvioşii şi de-Dumnezeu-purtătorii părinţi, care în viaţă fiind s-au făcut locaşuri ale lui Dumnezeu, mucenicii, doctorii cei fără-de-arginţi, drepţii şi toţi sfinţii.

Adu-ţi aminte de  aceasta şi cunoaşte câtă sfinţenie, câtă desăvârşire se cere şi de la tine – mădular al aceluiaşi trup.