Nevoia unui Mântuitor

Sfânta Biserică este mama noastră, mijlocitoarea, hrănitoarea, luminătoarea, gingaş ocrotitoarea şi odihna noastră, apărătoarea noastră şi zid nesurpat, curăţirea, sfinţirea şi adevărata noastră înnobilare, tăria noastră, călăuză noastră, îndumnezeirea noastră. în acelaşi timp, ea este aerul nostru duhovnicesc: sufletele noastre respiră prin ea, prin aerul său întremător, sănătos, dătător-de-viaţă.

La toate dumnezeieştile sale slujbe, Sfânta Biserică doreşte să trezească în noi sentimentul şi convingerea sau conştiinţa extremei noastre păcătoşenii, neputinţe, sărăcii duhovniceşti, orbiri, goliciuni şi, în acelaşi timp, să facă să se ivească în noi conştiinţa şi sentimentul nevoii unui Mântuitor. Pentru acesta sunt toate rugăciunile, psalmii, cântările bisericeşti; pentru această sunt ecteniile, Tainele , toate slujbele; pentru aceasta îndeosebi este slujba cea de toată noaptea.

Ea ne sugerează că primii oameni, Adam şi Eva, au fost la început sfinţi şi fericiţi, dar foarte curând după aceea, din cauza neluării-aminte, nepăsării şi iubirii lor de sine au căzut în păcat şi L-u mâhnit din cale-afară pe Făcătorul lor, prin încălcarea poruncii Sale şi prin nerecunoaşterea încăpăţânată a păcatului lor; ne arată cum i-a izgonit Dumnezeu din raiul desfătărilor ca să-şi mănânce pâinea din sudoarea frunţii [Fc 3, 19], cum a zăvorât porţile raiului, cum atunci când s-au trezit ei în nenorocire, lipsiţi de harul lui Dumnezeu şi-au cunoscut păcatul şi au început  să şi-l plângă caindu-se cu smerenie în faţa lui Dumnezeu, şi cum Dumnezeu, ţinând seamă de această căinţă, le-a făgăduit, în marea sa milă, că va veni cândva pe pământ un Mântuitor al oamenilor şi El îi va mântui pe ei de păcatele lor şi va zdrobi capul şarpelui ispititor şi ucigaş.

De pocăinţa cea cu lacrimi a lui Adam şi a Evei după izgonirea din rai ne aduc aminte desele exclamaţii de pocăinţă din scurta rugăciune Doamne miluieşte, stihurile psalmului Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor [Ps 1,1]; ne aduce eminte îndeosebi psalmul Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă [Ps 140, 1] şi stihurile ce se cântă împreună cu versetele acelui psalm şi care arăta că Dumnezeu a venit în lume şi l-a mântuit pe Adam şi întreg neamul omenesc de păcat, de blestem şi de moarte prin patimile sale şi prin moartea Sa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s