Domnul ne-a dat nouă, nevrednicilor, bogăţia slavei, bogăţia îndumnezeirii, cea mai mare cinste şi slavă prin Botez, prin Mirungere, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Ce altceva am mai putea căuta pe pământ, ce slavă? De cele mai multe ori căutarea e zadarnică: fiindcă noi căutăm să obţinem distincţii, decoraţii, cruci şi ordine. Nebuni ce suntem!
Nu ştim singuri ce şi pentru ce căutăm şi nu ne dăm seamă că prin aceste căutări ne înjosim, ne dăm pe faţa vidul moral, servilismul sufletului nostru josnic şi de nimic, care cugetă cele de pe pământ, nu cele de sus [Col 3,2]. De ce nu căutăm oare crucile interioare, răstignind trupul împreună cu patimile şi cu poftele [Ga 5, 24], neprivind la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice [2 Co 4, 18]?
De ce nu ne aducem aminte de sfinţii cei mari care au bineplacut lui Dumnezeu şi care în loc de laude – pe care le-ar fi binemeritat – recunoştinţă, onoruri, satisfacţii, odihnă, au îndurat tot felul de lipsuri, prigoane, pribegii, mucenicii, moarte silnică?
Adu-ţi aminte de drepţii care au rătăcit în pustii şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului, drepţi de care lumea nu era vrednică [Evr 11, 38]. Adu-ţi aminte de Iov, de Ilie prorocul, de Isaia, Ieremia, Iezechiel, Iona. Adu-ţi aminte de marele înainte-mergător al Domnului ce drepţi mari au fost, ce prieteni lui Dumnezeu şi cum au trăit, cum au suferit! Dar apostolii, al căror cin îl purtăm şi noi, preoţii, cum trăiau ei, cu câtă tăgăduire-de-sine, în câte osteneli ziua şi noaptea! Câte chinuri au îndurat! Nu se gândeau niciodată la distincţii pământeşti, ci năzuiau la slavă cerească, la cununile cele neveştejite. Aproape toţi au fost răstigniţi pe cruce.
Sfântul Ioan de Kronstadt 