În Biserică este vindecare pentru orice suflet bolnav

Iubirea atotcuprinzătoare şi care nu cade vreodată a Bisericii ne poartă de grijă şi după moarte. Unde este aceasta în Bisericile neortodoxe? Neputinţa omenească, orbirea, mărginirea minţii, patimile omeneşti sunt vădite în Bisericile căzute. Luteranii nu se roagă pentru morţi –nici anglicanii.

Aici în Biserică este vindecare pentru orice suflet bolnav de păcat şi de întristări sufleteşti. Ferice de cel ce nu se înstrăinează de Biserică: va avea parte de vindecare sigură, dacă va căuta vindceare. Aici se tămăduieşte orbirea sufletului. Ferice de cel care, recunoscandu-şi această orbire, caută aici: o va găsi de bună seamă. în Biserică se află puterea care ne oferă în dar: toate cele ce sunt spre viaţa şi spre bună cucernicie [2 Ptr 1, 3].  Minunat orânduite sunt toate dumnezeieştile slujbe de zi şi de noapte, săptămână şi de peste an.

Noi, creştinii drept-măritori [ortodocşi], ne bucurăm de foloasele chemării şi stării noastre pentru noi înşine şi pentru alţii. Sfânta Biserică, mama noastră curată şi fără de prihană este în chip desăvârşit aproape de Dumnezeu şi are mare îndrăzneală la El. îl poate ruga pentru orice: orice rugăciune a ei este îndeplinită de Dumnezeu. Rugaţi-va Lui cu adevărat, cât mai des şi cât mai stăruitor împreună cu ea, trăiţi în curăţie: şi vi se va da totul.  Celelalte bisericii care s-au îndepărtat de la adevărul ei, nu pot avea la El îndrăzneala pe care o are Biserica noastră.

Biserica este alcătuită din sfinţi, capul ei fiind Hristos şi de aceea în fiecare zi îi cântam şi îi proslăvim pe sfinţii care au bineplacut lui Dumnezeu, le cerem în rugăciuni să fie mijlocitorii noştri; dar şi noi – care suntem împreună – mădulare ale Bisericii lui Dumnezeu – ne ajutăm unii pe alţii.

Riturile bisericeşti corespund desăvârşit duhului Sfintei Scripturi, în care găsim atât de multe elemente metaforice sau simbolice după cum corespund şi înţelepciunii lui Dumnezeu care se exprimă foarte adeseori în parabole sau alegorii; fiindcă în acest fel se face loc iubirii noastre de cunoaştere şi lucrării minţii noastre – deoarece cunoştinţele descoperite lesne sau obţinute fără nici un efort se uită uşor şi nu sunt îndeajuns preţuite – şi anumite adevăruri şi reguli de viaţa ne sunt înfăţişate în chip palpabil.

Publicitate

De ce nu căutăm oare crucile interioare?

Domnul ne-a dat nouă, nevrednicilor, bogăţia slavei, bogăţia îndumnezeirii, cea mai mare cinste şi slavă prin Botez, prin Mirungere, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Ce altceva am mai putea căuta pe pământ, ce slavă? De cele mai multe ori căutarea e zadarnică: fiindcă noi căutăm să obţinem distincţii, decoraţii, cruci şi ordine. Nebuni ce suntem!

Nu ştim singuri ce şi pentru ce căutăm şi nu ne dăm seamă  că prin aceste căutări ne înjosim, ne dăm pe faţa vidul moral, servilismul sufletului nostru josnic şi de nimic, care cugetă cele de pe pământ, nu cele de sus [Col 3,2]. De ce nu căutăm oare crucile interioare, răstignind trupul împreună cu patimile şi cu poftele [Ga 5, 24], neprivind la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice [2 Co 4, 18]?

De ce nu ne aducem aminte de sfinţii cei mari care au bineplacut lui Dumnezeu şi care în loc de laude – pe care le-ar fi binemeritat – recunoştinţă, onoruri, satisfacţii, odihnă, au îndurat tot felul de lipsuri, prigoane, pribegii, mucenicii, moarte silnică?

Adu-ţi aminte de drepţii care au rătăcit în pustii şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului, drepţi de care lumea nu era vrednică [Evr 11, 38]. Adu-ţi aminte de Iov, de Ilie prorocul, de Isaia, Ieremia, Iezechiel, Iona. Adu-ţi aminte de marele înainte-mergător al Domnului ce drepţi mari au fost, ce prieteni lui Dumnezeu şi cum au trăit, cum au suferit! Dar apostolii, al căror cin îl purtăm şi noi, preoţii, cum trăiau ei, cu câtă tăgăduire-de-sine, în câte osteneli ziua şi noaptea! Câte chinuri au îndurat! Nu se gândeau niciodată la distincţii pământeşti, ci năzuiau la slavă cerească, la cununile cele neveştejite. Aproape toţi au fost răstigniţi pe cruce.