Adu mulţumire, creştine, celor plăcuţi lui Dumnezeu!

Credinţa creştină a dat un uriaş impuls gândirii umane, a luminat cu o lumina minunată întreaga sferă a gândirii, ducând-o spre multiple şi diverse decoperiri în sfera ştiinţei şi a vieţii sociale.

S-a adeverit astfel cuvântul lui Dumnezeu că poporul care stătea în întuneric a văzut lumina mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumina le-a răsărit [Mt 4, 16]. De aceea, credinţa lui Hristos să fie cinstită întotdeauna mai mult şi mintea omenească să nu se fălească, socotindu-le toate ale sale.

Sfinţenia celor plăcuţi lui Dumnezeu este o mare taină a sufletelor lor sfinţite pe care a săvârşit-o şi o săvârşeşte în ei Duhul Sfânt, acesta fiind izvorul sfinţeniei în care rămân veşnic sfinţii. Adu mulţumire, creştine, celor plăcuţi lui Dumnezeu şi sârguieşte-te să le imiţi exemplul prin propria ta viaţă; Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru Cel ce între sfinţi Te odihneşti [Ecfonis]; Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră [1Teş 4,3].

Maica Domnului şi Sfinţii lui Dumnezeu

Sfinţii au bineplacut lui Dumnezeu prin neîncetată înfrânare, priveghere, rugăciune, gândire la Dumnezeu, curăţie. şi ce pace dumnezeiască, ce libertate a duhului au avut ei după ce s-au îndepărtat de lăcomia pântecelui, de patima desfătărilor, de necurăţie, răutate, aceste metehne care îi încearcă pe aproape toţi cei ce vieţuiesc în lumea oamenilor şi de care şi noi suferim. Ce plinătate a duhului era în ei! Câtă lumina! Câtă înflăcărată iubire de Dumnezeu şi de semeni!

Ei sunt prietenii lui Dumnezeu, biserici însufleţite ale lui Dumnezeu, în care Domnul n-a încetat nicicând să sălăşluiască. Luteranii şi anglicanii se uită la ei ca la nişte oameni simpli şi prin aceasta îl supără pe Dumnezeu Care i-a proslăvit pe ei; chiar şi unii creştini ortodoxi numai cu numele, nu şi cu fapta, nu se uită la sfinţi după dreptate, înjosind vrednicia şi meritele lor în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, îi privesc doar pe unii ca pe nişte eroi (şi mucenici) ai credinţei, iar pe alţii (cuvioşi şi nebuni întru Hristos) ca pe nişte exaltaţi. Dar creştinii cu adevărat ortodocşi îi cinstesc aşa cum se cuvine, organizând în cinstea lor solemnităţi.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este făclie care luminează în întuneric: fiindcă aprinzând foc nematerial în inimile tuturor, ne povăţuieşte la cunoştinţa lui Dumnezeu, care luminează minţile. Sfinţii care au bineplacut lui Dumnezeu – înainte-mergătorul, apostolii, mucenicii, sfinţii ierarhi, cuvioşii şi toţi sfinţii – sunt şi ei făclii aprinse, dătătoare de lumina oamenilor care rătăcesc prin întunericul vieţii şi al patimilor. Este drept ca înaintea icoenelor lor să ardă candele şi lumânări. Lumânările aprinse amintesc pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste apostoli [Fă 2, 3-4] precum şi faptul că sfinţii sunt făclia care arde şi luminează [în 5,35].

Când află un suflet pregătit să primească harul Sau, Bunul şi Preabunul Dumnezeu îl revarsă din belşug asupra lui; să luăm drept pildă pe Sfânta Fecioară Maria, pe sfinţii apostoli, mucenici, sfinţii ierarhi şi printre ei îndeosebi pe Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul-de-minuni, pe ceilalţi sfinţi. Nici noi nu suntem lipsiţi de harul lui Dumnezeu, pe măsura credinţei şi osârdiei noastre.