Biserica este casa lui Dumnezeu; în ea stă Domnul, căpetenia tuturor sfinţilor triumfători în ceruri şi a celor care vieţuiesc şi se luptă pe pământ, şi toţi sunt mădulare ale sale; un singur Duh, al lui Dumnezeu, da viaţă, sfinţeşte, întăreşte pe toţi. în această casă a Domnului toţi se simt aproape unii de alţii, ca mădulare ale aceluiaşi trup, sănătoase şi neputincioase, şi cereşti şi pământeşti, toate se ajută unele pe altele.
Cele pământeşti le roagă pe cele cereşti să le ajute; cele cereşti se roagă pentru ele Domnului; în acest chip, mila lui Dumnezeu se revarsă din belşug peste Biserică, peste toată plinătatea ei. şi în trecut şi astăzi Biserica pământească a fost şi este plină de minunile Maicii lui Dumnezeu şi a multor sfinţi.
Născătoarea de Dumnezeu este mai cinstită decât Heruvimii şi decât Serafimii şi decât toată făptura; pentru tine, creştine, pentru mântuirea şi înălţarea ta; ca să te mântuie şi să te acopere; toţi cei plăcuţi lui Dumnezeu sunt slăviţi pentru minunatul chip în care s-au izbăvit de păcat, pentru măreţia minunilor lor, care izvorăsc din pântecele lor ca nişte râuri de apă vie revărsată asupra întregii lumi, pentru neputrezirea rămăşiţelor lor – toate acestea îţi sunt ţie spre mântuire şi ridicare din păcat, pentru a putea sorbi din acest izvor de apă vie şi din acest mănunchi de minuni; pentru ca să poţi vedea în ei propria ta naştere bună – naştere din Dumnezeu, pentru ca să-ţi dai seamă de menirea ta la cele de sus, pentru ca să înţelegi măreţia sufletului tău, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru ca să urăşti trupul, lumea, patimile trupeşti şi toată zădărnicia cea pământească şi pentru ca să năzuieşti din toate puterile şi din tot focul dragostei cereşti spre împărăţia cea de sus, luptandu-te cu patimile şi cu poftele şi cu toţi vrăjmăşii văzuţi şi nevăzuţi ai mântuirii. Istoria Bisericii, vieţile sfinţilor, icoanele sfinţilor, trebuie să îţi fie mereu călăuze spre cer; iar mai presus de toate slujbele dumnezeieşti şi Sfintele Taine, înfrânarea, postul şi rugăciunea, şi supunerea faţa de păstorii duhovniceşti.
Cu ce iubire de mamã şi sfântă păzeşte sufletele şi trupurile noastre Sfântă Biserică, orânduind pentru noi posturi dese, acre unora le păr, pentru neştiinţă lor, un fel de a le constrânge libertatea! Prin înfrânare şi post însă, Biserica vrea să ne dea cea mai largă libertate spirituală; fiindcă neinfranarea înrobeşte duhul nostru trupului, patimilor şi poftelor lui; trupul însuşi se îngreunează şi este doborât de boli.
De ce duce lipsa în fiecare zi şi în fiecare ceas omul păcătos, întinat? De milă, de curăţie şi de sfinţire. Unde şi cum se da, unde şi cum poate fi dobândit acest har? Prin Biserică. Când anume? în timpul dumnezeieştilor slujbe şi al săvârşirii diferitelor taine. Dar acasă? Poate fi dobândit şi acasă prin rugăciune sârguincioasă şi prin ţinerea unor rânduieli. Poate fi dobândit în orice loc şi orice timp, dar nu se revarsă niciunde atât de îmbelşugat şi de lucrător ca în locaşul bisericii. De aceea locaşul bisericii le este creştinilor atât de scump, ca un izvor de apă vie, şi o casă a lui Dumnezeu, ca un loc al milei, curăţiei, sfinţeniei, vieţii cereşti.
Sfântul Ioan de Kronstadt 