Sa ne spovedim regulat

În Biserica Ortodoxă Rusă a existat din cele mai vechi timpuri o strânsă legătură între Taina Pocăinţei şi cea a Împărtăşaniei. De regulă, mirenii, înainte de a se împărtăşi îşi mărturiseau păcatele înaintea lui Dumnezeu, pentru a primi de la El, prin mijlocirea preotului (sau arhiereului), iertarea păcatelor.

Participarea la cele două Sfinte Taine, precedată de o pregătire specială (frecventarea asiduă a slujbelor bisericeşti, postul etc.), căpătase în Rusia, aşa cum am mai spus, o denumire generică: govenie. Aceasta avea loc, în cele mai multe cazuri, o dată pe an. O pocăinţă (în sensul Tainei cu acelaşi nume) urmată de împărtăşanie, prin faptul că era atât de rară, dincolo de anemierea vieţii bisericeşti în ansamblul ei, făcea ca preoţii să se confrunte cu mari dificultăţi de ordin practic şi „tehnic”. În timpul Postului Mare, în special în prima, în a patra şi în ultima săptamână (a Patimilor), numărul penitenţilor era atât de mare, încât spovedania se făcea în mare grabă, superficial, formal, iar preoţii, epuizaţi, nu erau în stare să acorde atenţia cuvenită acestei Sfinte Taine.

În ultimul timp începuse să se manifeste, ici-colo, abateri de la această practică. Unii credincioşi se spovedeau şi se împărtăşeau mai des, ceea ce, dincolo de revitalizarea vieţii lor duhivniceşti şi a conştiinţei „bisericeşti”, le oferea preoţilor posibilitatea  să devină sfătuitori şi sprijinitori în adevăratul înţeles al cuvântului. În acelaşi timp, dificultăţile apărute datorită afluxului masiv de penitenţi puteau fi mai lesne evitate. Preoţii începuseră să-şi cunoască mai bine enoriaşii, în măsura în care aceştia se spovedeau mai des, astfel încât în zilele solemne ale Postului Mare puteau să le dea rugăciunea de dezlegare, sau să se limiteze, fără a face vreo concesie celui ce se pocăia, la o spovedanie mai sumară.

Pe timpul părintelui Ioan de Kronstadt puţini erau cei ce încercau să renunţe la vechea preactică , devenită o păgubitoare rutină, părintele fiind unul dintre cei care începuseră să o şubrezească la temelie (poate că nu întotdeauna intenţionat), prefigurând noi modalităţi în acest domeniu.

Modul cum începuse să spovedească părintele Ioan avea să-i uimească pe contemporanii săi şi ne uimeşte şi astăzi pe cei mai mulţi dintre noi, dar, din păcate, până în prezent n-au fost trase concluziile corespunzătoare din această practică. De obicei se considera că afluxul imens de penitenţi care doreau să se spovedească la părintele Ioan îl va fi făcut să nu mai poată face faţă spovedaniilor infividuale şi să recurgă ulterior la spovedania de obşte, ceea ce nu-şi putea permite să facă decât un duhovnic şi un nevoitor ca el. Prin aceasta pare a se da de înţeles că o asemenea practică poate fi considerată irepetabilă, excepţională, care nu îndeamnă la imitaţie.

Ne vine greu să fim de acord cu asemenea concepţie. Acceptând că părintele Ioan a fost un mare ales al Domnului, ar trebui ca modul său de a practica spovedania să fie, dacă nu luat de exemplu, cel puţin acceptat în cazul unor preoţi mai râvnitori. Oricum, trebuie privit cu seriozitate, ţinând seamă de imensul ecou pe care l-a avut în popor.

Nu este locul să stabilim aici dacă această practică este sau nu corectă, dar nu putem să nu constatãm că în cazul părintelui Ioan de Kronstadt şi al practicii sale de spovedanie aceasta problemă se punea, şi în parte fusese rezolvată. Ar mai trebui adăugat că ar fi cu totul contrar spiritului Bisericii dacă am crede că meritul părintelui Ioan consta doar în faptul că reuşise să spovedească şi să împărtăşească o masă atât de mare de credincioşi.

De bună seamă că părintele Ioan nu urmărea ca aceştia să vină să se spovedească şi să se împărtăşească în mod special la el, ci doar să-i facă să înţeleagă că atunci când se împărtăşesc sorb din Izvorul vieţii, iar când se spovedesc se eliberează într-adevăr de păcate, indiferent de poziţia în care ţine preotul Sfântul Potir în mâini, sau de felul cum îşi pune epitrahilul pe capul penitentului.

În privinţa Tainei Pocăinţei, părintele Ioan devenise atât de cunoscut, în primul rând, prin modul cum îi spovedea în particular pe credincioşi, în al doilea rând, prin faptul că reactivase spovedania de obşte şi, în al treilea rând, pentru că atrăgea o mare mulţime de oameni dintre cei obişnuiţi să se spovedească şi să se împărtăşească doar o dată pe an.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s