Pãrintele Ioan, despre pãcat

Iată câteva fragmente referitoare la păcat, cu siguranţă cea mai mare năpastă a omului:

„Nu uitaţi că în lume acţionează mereu legea morală a lui Dumnezeu, potrivit căreia orice bine capătă răsplata înlăuntrul nostru şi nici un rău nu rămâne nepedepsit. Răul este însoţit, inevitabil, de suferinţă, de strâmtorarea inimii; binele, de pace şi bucurie, iar inima se simte în largul ei.”

„În starea sa de astăzi omul este stăpânit de trufie, viclenie, puţină credinţă, îndoială, necredinţă, neascultare, superficialitatea, răutatea, desfrânare, invidie, avariţie, lene, uneori laşitate, minciună, hulă, lehamite de viaţă. Ce muncă uriaşă stă în faţa fiecărui creştin ca să se cureţe pe sine de întinarea şi putreziciunea păcatului!”

„Păcatele, patimile, înjurăturile, gâlcevile sunt, pe drept cuvânt, boli ale sufletului, o vâlvătaie a sufletului, un foc teribil care ne pârjoleşte cele dinlăuntru ale noastre şi care vine din tenebrele iadului. Să-l stingem cu apa iubirii!”

„Dar aşa cum un arap nu-şi poate schimba pielea lui neagră cu una albă şi nici jivina numită râs blana ei pestriţă cu alta fără pete, nici voi nu puteţi face binele dacă v-aţi nărăvit în rău. Ne trebuie atotputernica «dare cea bună» de Sus!”

Tocmai pe aceasta o caută cu prisositoare sârguinţă părintele Ioan în rugăciunile sale, în slujbele divine, în Sfintele Taine, şi credinţa sa îl făcea să o găsească.

„O, sfântă credinţă! Cu ce cuvinte, cu ce cântări aş putea să te slăvesc îndeajuns pentru nemăsuratele tale binefaceri spirituale şi materiale pe care cu asupra de măsurã mi le-ai dăruit, pentru tot ce s-a săvârşit şi se săvârşeşte în mine prin tine, pentru că m-ai făcut să mă bucur de pace şi m-ai izbăvit de tulburare, pentru că mi-ai dat libertate şi m-ai scăpat de amara strâmtorare, mi-ai dat lumina duhovnicească şi mi-ai risipit bezna patimilor, mi-ai dat curaj, eliberându-mă de spaimă şi boală, mi-ai dat forţă şi nobleţe sufletească, izbăvindu-mă din robia păcatului şi de căderea cu duhul, pentru că mi-ai dat sfinţenie şi m-ai curăţat de tina păcatului, pentru că m-ai scăpat de răutate, de invidie, de samavolnicie şi încăpăţânare, de iubirea de arginţi, de desfrânarea şi de toate stricăciunile păcatului! Slavă Ţie, Dumnezeule, Binefăcătorul meu, în vecii vecilor! Fie ca toate popoarele, toate neamurile pâmântului să Te cunoască şi prin credinţă să Te preaslăvească pe Tine cu o gură şi cu o inimă, de la Răsărit la Apus!”

Asemenea mărturisiri găsim nu puţine la părintele Ioan. Dacă fragmentul de mai sus cuprinde doar indicii de ordin general despre binefacerile credinţei, în multe alte locuri părintele Ioan face trimitere la puterea Dumnezeieştii Liturghii şi a Tainei Euharistiei.

„În Liturghie stă forţa împotriva puternicilor noştri vrăjmasi, cei ce nu arareori ajung să ne învingă prin patimile noastre, dar pe care îi putem învinge şi noi. Liturghia este lumina sufletului nostru! Nădejdea şi tăria noastră.” Şi, mai departe: „Necazul cel mare, de care nu trece zi să nu sufăr, îl constituie păcatele…. Ele îmi macină inima. Dar am pe Cineva care mă ajută zi de zi să le ţin piept – supremul Izbăvitor şi Mântuitor, Iisus Hristos. El mă ajută, în chip nevăzut, prin Sfintele Sale Taine.” Şi, în concluzie: „Când cazi în păcat, când simţi că te arde văpaia păcatului, caută unica jertfă de ispăşire şi de viaţă veşnică. Cazi în genunchi cu păcatele tale înaintea acestei jertfe. Nu aştepta alt ajutor, din altă parte. Nu crede că te poţi mântui de unul singur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s