Mãrturii despre metodele de educatie ale Parintelui

Un biograf al părintelui Ioan de Kronstadt, ieromonahul Mihail, scrie că „părintele Ioan îi învăţa pe oameni legea evanghelică, nu textele acesteia, deşi preţuieşte mai mult decât orice textul autentic al Evangheliei” că „la lecţiile sale se studiază istoria Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, nu istoria regilor lui Israel”, că „este preocupat în primul rând ca adevărurile evanghelice să fie însuşite de inimile învăţăceilor”.

În continuare, acelaşi biograf explică, apelând la mărturia unuia dintre foştii elevi ai părintelui, că „părintele nu punea niciodată note proaste, mai mult chiar, un trei („satisfăcător”) la religiei trecea drept o nemaipomenită ruşine”.

Într-o altă carte despre părintele Ioan este citată o mărturie a fostului său elev, N.V.Suroveţki, care îşi aminteşte ce mare jale a fost când cineva a căpătat odata un cinci („foarte bine”) cu minus. Tot el spunea că nu s-a pomenit niciodată ca cineva să nu fi ştiut lecţia şi că „în timpul orei era o linişte absolută”. Îi rămăseseră întipărite în minte pentru totdeauna orele din clasa a doua, când se trecuse la Noul Testament. „Trăiam tot ce ne povestea într-un fel de extaz solemmn: viaţa Mântuitorului ni se părea foarte apropiată. În timp ce ne vorbea despre patimile Mântuitorului, părintelui i se scurgeau din ochi şiroaie de lacrimi. Stăteam cutremuraţi, nu eram în stare să scoatem o vorbă.” Şi continuă: „Îi puneam întrebări părintelui, era bucuros să ne răşpundă. Ne manifestam o anumită curiozitate şi faţă de evenimentele din jurul nostru. Părintele se lăsa antrenat în asemenea discuţîi”.

Acelaşi fost elev îşi aminteşte: „A mai trecut un an, eram în clasa a treia. Părintele Ioan avea să ne explice că serviciul divin este o rugăciune comună către Creator. Ne explica în felul următor: «Când sunteţi în biserică va aflaţi înaintea feţei lui Dumnezeu.» Aceasta mi se părea ceva teribil şi misterios.” Elevilor le plăcea să meargă la slujbele părintelui Ioan, cei mai mulţi dintrei ei ştiau, iar unii îşi dăduseră ei înşişi seama de binefacerile părintelui şi de dragostea pe care i-o purta poporul. Foştii elevi îşi mai aminteau că obişnuia să le împartă cărticele cu coperţi colorate, recomandându-le ca lectură pentru acasă. Erau vieţi de sfinţi, foarte apreciate de copii. Nu erau în stare să înţeleagă deloc de ce părintele nu-i pedepseşte în nici un fel, ci caută să le lumineze mintea stând de vorba cu ei şi că obişnuia să le ţină partea în faţa conducerii şcolii. Îi lua sub tutela sa pe cei ce ajungeau în pragul eliminării din şcoală şi, de cele mai multe ori, aceşti elevi se îndreptau.

Totuşi uneori putea fi şi sever. Odată un adolescent de 16 ani şi-a exprimat faţă de colegi şi faţă de profesori îndoiala în divinitatea Sfântului Duh. Părintele Ioan l-a făcut ateu şi păgân, dar n-a ezitat să-i răspundă la întrebări, chemându-l şi la o discuţie particulară, după care tânărul s-a simţit „înnoit în duh”. Adoptând această atitudine liberă, binevoitoare faţă de elevi, nu înseamnă că părintele Ioan nega orice constrângere pedagogică. El scrie undeva: „Este oare cu putinţă să fie evitată constrângerea? Este posibil ca un creştin să nu supună pe altul unei constrângeri şi să nu se autoconstrângă în privinţa îndeplinirii prescripţiilor credinţei şi ale vieţii cucernice? Oare nu este scris în Sfânta Scriptură că «Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă, iar cei ce se silesc pun mâna pe ea» (Mt. 11,12)? Cum poţi oare să nu-i constrângi pe copii să înveţe sau să se roage? Ce-ar ieşi din ei? Nişte puturoşi! S-ar deda la toate relele”. Găsim la fel şi acest avertisment: „Părinţi şi educatori! Aveţi grijă să nu vă lăsaţi duşi de mofturile copiilor voştri. În capricii se află, în germen, inima coruptă de mai târziu”.

În sfârşit, nu trebuie să uităm că în cele mai multe cazuri părintele Ioan era duhovnicul, cel ce primea spovedania elevilor săi. După cum se ştie, el şi-a cucerit în mare măsură faima prin iscusinţa de a spovedi şi, nu mai puţin, prin rugăciunile sale aducătoare de vindecare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s