Diverse mijloace de educare

Din categoria altor mijloace de educaţie religioasă şi de predare a religiei, la care se referă în memoriile lor unii discipoli ai părintelui Ioan, ar mai putea fi numite renunţarea la pedepse, recapitularea materiei predate în ora precedentă prin întrebări adresate elevilor, reproducerea într-o formă atractivă a unor episoade din Sfânta Scriptură, din Evanghelie sau din Vieţile Sfinţilor. La care s-ar mai putea adăuga dialogul  cu elevii, astfel încât anumite lecţii căpătau aspectul unor colocvii cu mai mulţi participanţi.

Toate acestea pot fi caracterizate şi puse sub semnul încurajării libertăţii de gândire şi a iniţiativei, atât din partea profesorului, cât şi din a elevilor. Din punctul de vedere al pedagogiei contemporane putem vorbi de o anumită înclinare sper metodele interactive de predare. Totuşi părintele Ioan preda, probabil, după programa analitică de atunci: mai întâi Vechiul Testament, apoi Noul Testament, catehismul, liturgica, istoria Bisericii.

Nu este exclusă posibilitatea ca, menţinându-se în limitele programei oficiale, să fi încercat să-şi extindă lecţiile, făcând trimiteri sau incursiuni în alte sfere tematica. Prin aceasta se va fi apropiat de ceea ce se numeşte metoda concentrică. Asemenea supoziţii pot fi confirmate parţial de faptul că părintele Ioan, care nutrea o mare dragoste pentru cultul divin şi pentru liturgică, acorda o mare importanţă acestor discipline, iar, pe de altă parte, de faptul că îi plăcea să-i familiarizeze pe elevi cu Vieţile Sfinţilor, ca şi cum acestea ar fi făcut parte din programă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s