Copiii Pãrintelui

De o gingaşă dragoste faţă de cei mici este străbătut şi acest discurs ţinut la liceu, pe care îl redăm pe scurt: „Voi sunteţi copiii mei, fiindcă am făcut să se nască în voi vestea cea bună despre Iisus Hristos; sunteţi sânge din sângele meu duhovnicesc. Poveţele pe care vi le-am dat palpită în venele şi arterele voastre: v-am alăptat, şi continui să o fac, cu laptele cuvântului, ca din nişte sâni materni; sunteţi copiii mei, fiindcă vă ţin mereu în inimă şi mă rog pentru voi.Sunteţi copii mei pentru că eu, preot fiind, vă sunt părinte duhovnicesc, iar voi chiar aşa îmi spuneţi: părinte! Copiii mei! Aceste cuvinte îl fac pe diavolul să spumege de mânie, el fiind mereu pricină de neiubire, de răutate, de făţărnicie, dar eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu mă voi supune lui nici măcar o clipă şi nu vă voi numi altfel decât copiii mei, fiindcă îmi sunteţi într-adevăr copii, după credinţă, dupa Biserica lui Dumnezeu şi dupa păţuirile pe care vi le-am dat, ca un îndrumător şi părinte duhovnicesc ce sunt. A spune cu inima curată unor copii străini «copiii mei» poţi să o faci numai întru Duhul Sfânt, Duhul Adevărului şi al Dragostei”.

Într-un alt cuvânt, rostit tot la liceu, părintele Ioan spunea: „Ce frumoae sunt florile, oleandrul, trandafirul! Cu cât le priveşti, nu te mai saturi zicând: cât de minunate sunt lucrurile Tale,Atotfăcătorul nostru! Chipul şi asemănarea Ta nu le găsim doar în om, ci şi în neînsufleţitele plante, în flori şi, totuşi oricât ar fi de frumoase, ele nu sunt decât fibră lemnoasă! Voi însă, copii, sunteţi florile noastre, florile lui Dumnezeu, flori fără preţ. Tot ce am spus despre flori vi se potriveşte vouă”.

 Aceste mărturii sunt de ajuns pentru a ne da seama că activitatea pedagogică a părintelui Ioan izvora din dragostea vie pe care o purta copiilor şi care, la rândul ei, venea din dragostea pentru toată lumea  păstorului de suflete. În unele biografii se relatează că primise cu mare bucurie să fie profesor de religie. Dar, oricât de profundă ar fi fost dragostea sa de oameni şî cu deosebire de copii, aceasta se nutrea şi se sfinţea din dragostea faţă de Hristos.

În această dragoste găsea suprema dulceaţă şi supremul bine; către această dragoste, ca izvor al vieţii, căuta să-i ducă pe toţi cei pe care îi iubea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s