Părintele Ioan de Kronstadt a desfăşurat timp de 32 de ani şi o activitate pegadogică. Din 1857 a predat la şcoala
judeţeană din Kronstadt, iar din 1862 până în 1889 la liceul din Kronstadt. Din păcate, nici în scrierile părintelui şi nici în memorialistica ce i-a fost consacrată nu găsim informaţii sigure despre lecţiile pe care le preda sau despre metodele sale pedagogice. Amintirile foştilor săi elevi conţin doar locuri comune şi elogii, iar propriile sale scrieri, prea puţine note cu caracter pedagogic în sensul propriu al cuvântului.
Cu toate acestea, există suficiente indicii ca să ne putem face o impresie generală asupra părintelui Ioan ca pedagog şi ca să înţelegem bazele ideatice şi spirituale ale activităţi concrete. Datele existente ne permit să remarcăm în primul rând că activitatea pedagogică a părintelui Ioan nu a reprezentat o parte distinctă, auxiliară, a slujirii sale pastorale, ci o dimensiune inseparabilă a acesteia.
Părintele Ioan nu putea să nu fie pedagog, după cum i-ar fi fost cu neputinţă să nu fie păstor de suflete. S-a consacrat întru totul activităţii pedagogice, aşa cum înţelegea să o facă în toate direcţiile de activitate, ceea ce explică şi succesul atâtor demersuri ale sale. Modul său de a se dărui unei cauze nobile cu toată fiinţa era în perfect acord cu concepţia sa despre existenţă şi cu perspectiva sa asupra lumii, în special cu învăţătura despre chipul lui Dumnezeu în om.
În continuare vom vorbi mai amănunţit despre această concepţie. Este de ajuns să spunem că, predicând mereu învăţătura că Dumnezeu este simplu, adică necompus, părintele Ioan învăţa implicit că şi omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, trebuie să fie întreg, necompus, nedespărţit, „simplu”. În concepţia părintelui Ioan, Dumnezeu, „ca Fiinţă simplă, nu este compus din mai multe gânduri sau din mai multe cuvinte: El viază tot, întreg, într-un singur cuget, într-un singur cuvânt. Întreg asemenea unui foc sfânt care pătrunde şi aprinde fiecare cuvânt”. Şi „sufletul omului este, prin însăşi natura sa, simplu, spunea părintele Ioan: complicaţiile inutile îl fac să se îndepărteze de sine”. De aici derivă principiile fundamentale ale pedagogiei părintelui Ioan de Kronstadt şi în primul rând faptul că predarea cunoştinţelor trebuie să fie simplă. „Să avem grijă ca predarea cunoştinţelor să fie pe cât posibil simplă, fiindcă s-a demonstrat că din tot ce a fost predat artificial, fără viaţă, nu s-a ales nimic. Domeniul cunoaşterii este nemărginit; este de ajuns să alegem esenţialul, pe care să-l încorporăm într-un sistem armonis”.
O altă concluzie desprinsă din învăţătura despre Dumnezeu ca Fiinţă simplă şi despre „duh” ca parte componentă a omului este că procesul de învăţământ trebuie să fie nu numai simplu, dar şi inseparabil de latura educativă şi că, într-o anumită măsură, în educaţie trebuie să primeze simplitatea, de vreme ce simplitatea (integralitatea) omului nu este determinată de activitatea creierului, ci de aceea a inimii. Educaţia însăşi, în concepţia părintelui Ioan, se reduce în mod esenţial la educaţia inimii. „Străduiţi-vă să sporiţi în «ştiinţe lăuntrice», în «ştiinţele inimii»: în ştiinţa dragostei, a credinţei, rugăciunii, frumuseţii, smereniei, gingăşiei, ascultării, curăţiei, dreptei înţelepciuni, milosârdei, compasiunii, jertfelniciei; în ştiinţa curăţirii inimii de toată întinăciunea, de cugete viclene şi rele! Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor da vouă de la Dumnezeu. Âui proficit in litteris, sed deficit in vita, plus deficit, quam proficit.
Este inutil să precizăm că o asemenea educaţie a inimii nu poate fi decât creştină, întrucât corespunde pe de-a-ntregul învăţăturii lui Iisus Hristos Însuşi. Educarea creştină a inimii este, în cele din urmă, o şcoală a dragostei de Dumnezeu şi de oameni. „Învăţaţi mai întai de toate graiul iubirii, care este cel mai viu şi mai expresiv. Fără el cunoaşterea limbilor străine nu vă va aduce nimic esenţial”, spunea părintele cu prilejul unei festivităţi a liceului unde preda.
Între altele, cuvântarea părintelui Ioan se referea pe scurt la aceleaşi principii creştine ale educării inimii, şi anume: inima să se deschidă până în adâncurile sale pentru a-L primi pe Hristos şi cuvântul Său. Parafrazând o expresie a Fericitului Augustin, părintele Ioan spunea: „Cunoştinţele pe care le veţi primi de la dascălii voştri «cei din afară» sunt doar poveţe ajutătoare! Există un singur Dascăl, unicul izvor de cunoştinţe, şi acela este Hristos. Cuvântul Său lucrează înlăuntrul nostru fără să se audă, fără cel mai mic zgomot!”
Sfântul Ioan de Kronstadt 