Organizarea Casei dragostei de muncă nu a întrerupt activitatea desfăşurată în nume propriu de părintele Ioan. Dimpotrivă, ea avea să se intensifice pe măsura creşterii popularităţii părintelui şi a sporirii ajutoarelor pe care le primea. În valul de ajutoare şi danii, din ce în ce mai mari şi mai consistente, menite să ajungă în mâinile părintelui Ioan, mulţi dintre biografii săi văd aplicându-se în practică cuvintele Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6,33).
Nu putem să nu fim de acord cu această afirmaţie şi cu ceea ce s-a spus despre „mâinile” părintelui Ioan, în opera sa de binefacere, în sensul că „nu sţia stânga ce făcea dreapta”. În memoriile celor ce l-au cunoscut apar deseori relatări despre momentele când părintele se pierdea în mulţime, luând de la cineva plicul cu bani cu o mână şi dându-l cu cealaltă imediat altcuiva, care cerea ajutor!
De asemenea, mulţi martori susţin că părintele Ioan avea un simţ aparte, poate ca o formă de vizionarism, datorită căruia ajutoarele ajungeau numai la cei care aveau mare nevoie de ele.
Au fost ani când prin mâinile părintelui Ioan au trecut sume imense, unii biografi vorbind de sute de mii de ruble. Proporţiile acestor venituri pot fi apreciate fie şi numai din faptul că în cea mai mare parte Casa dragostei de muncă din Kronstadt era întreţinută din banii reprezentând contribuţia personală a părintelui Ioan şi din sumele oferite de bisericile, mănăstirile, aşezămintele fondate din fonduri proprii.
Chiar şi după ce fusese creată Casa dragostei de muncă, cu toate dotările şi secţiile ei, un mare număr de săraci continuau să-i aţină calea în fiecare dimineaţă când pleca de acasă. În aşteptarea milosteniilor, formau şiruri în dreptul casei părintelui şi lângă catedrală. Locuitorii Kronstadtului îi numeau „oastea părintelui Ioan”, care obişnuia să „treacă în revistă” personal aceste şiruri, împărţind câte o rublă la un grup de douăzeci de persoane. Mai târziu această sarcină avea să treacă pe seama oamenilor săi de încredere. Compotenţa acestor grupuri de săraci era în continuă modificare.
Ar putea fi numiţi cu zecile şi cu sutele săraci care, sub influenţa pastoraţiei părintelui Ioan, şi bucurându-se de susţinere materială din partea lui, au ajuns dacă nu creştini „îmbunătăţiţi”, în orice caz, oameni, „cu dragoste de muncă”. Iar numărul solicitanţilor de ajutoare nu înceta să sporească.