Activitãtile „Casei”

Cum spuneam, în 1882 Casa dragostei de muncă a fost, în sfârşit, inaugurată. Ea a fost închinată memoriei ţarului Alexandru al II-lea, ţarul-Eliberator, asasinat cu un an  în urmă, iar capela din cadrul aşezământului a primit hramul Sfântul Alexandru Nevski.

Prima casă a dragostei de muncă avea să se dezvolte până la proporţiile unui „oraş în oraş”. În cadrul acesteia funcţionau o filatură de fibre de cânepă şi ateliere pentru confecţionarea de şepci, la care, prin 1902, ajunseseră să lucreze 7281 de muncitori. S-a mers intenţionat pe o muncă mai uşoară, accesibilă unor oameni la care dorinţa de a munci putea ţine loc de o calificare profesională specială. Ceea ce se impunea cu extremă urgenţă era să li se ofere ajutor unor oameni care se dezobişnuiseră să muncească, să-şi poată asigura cât mai repede şi într-o oricât de mică măsură existenţa prin muncă cinstită. În acelaşi timp, copiilor şi adolescenţilor li se oferea posibilitatea să acumuleze cunoştinţe utile, punându-se astfel bazele învăţământului profesional în oraş.

În Casa dragostei de muncă fiinţau următoarele aşezăminte destinate formării pentru viaţă a copiilor şi adolescenţilor:

1. – O şcoală elementară, la care nu se percepeau taxe şi în care învăţău, în 1903, 259 de copii.

2.– Un atelier pentru calificarea în câteva meserii, în principal, în lucrări de artă în lemn(61 de persoane).

3.– O clasă de desen (aproximativ 30 de persoane).

4.– Un atelier pentru fete – cusut, croit, brodat (aproximativ 50 de persoane).

5.– Un atelier de cizmărie.

6.– O bibliotecă pentru copii (în 1896 avea 2687 de volume).

7.– Colecţie de zoologie.

8.– Cursuri de „gimnastică militară”.

Pentru adulţi funcţionau în Casa dragostei de muncă următoarele aşezăminte şi secţiuni speciale:

1.– O şcoală de duminică, împărţită în câteva grupe, în funcţie de nivelul de cunoştinte al cursanţilor (în 1897 era frecventată de 133 de bărbaţi, 34 de femei – majoritatea sub 20 de ani).

2.– Lecturi şi conferinţe publice – de cele mai multe ori însoţite de proiecţii cu „lanterna magică”, uneori şi de cântări pioase – pe teme de religie, istorie, literatură (în anul 1898 au participat în medie 264 de persoane).

3.– Biblioteca populară gratuită – revistele ilustrate erau foarte căutate de copii, încât a trebuit să se instituie un regim restrictiv, să se dea doar câte una de persoană şi numai sper seară.

4.– Biblioteca pe bază de abonament (30 de copeici pe lună, cu garanţie de 2 ruble).

În sfârşit, eforia se ocupa într-o anumită măsură şi de activitatea editorială, în special cu publicarea de broşuri cu scrierile părintelui Ioan.

Aşezăminte cu caracter social erau:

1.– Un cămin destinat în principal copiilor orfani şi un cămin de zi pentru preşcolari (50 de persoane).

2.– O casă de odihnă pentru copii, situată în afara oraşului.

3.– Un azil pentru femeile sărace (22 de persoane).

4.– Un azil de noapte cu plată ( 3 copeici pe noapte), situat într-un imobil încăpător, construit în 1888, pentru 84 de bărbaţi şi 24 de femei. Azilul era abonat la două ziare.

La toate acestea trebuie adăugate asistenţa medicală, cantina, diverse alte ajutoare. În anul 1896 au primit asistenţă medicală ambulatorie 2721 de persoane. Cantina populară, deschisă 11 ore pe zi, oferea între 400 şi 800 de mese pe zi. Casa de odihnă pentru copii avea şi gradină de zarzavat. Eforia oferea ajutoare în bani, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte obiecte. Pentru ca săracii să fie ajutaţi în mod efectiv, erau luaţi în evidenţă, cunoscându-se situaţia fiecăruia. Ajutoarele în bani variau între o rublă şi douăzeci de ruble.

Prin 1891 părintele devenise popular în întreaga Rusie, către Kronstadt nu conteneau să curgă mulţimi de pelerini, pentru care s-a construit o casă de oaspeţi, având o secţie gratuită şi una cu plată, aceasta din urmă cu 40 de paturi. Toate ajutoarele enumerate mai sus se acordau indiferent de provenienţa, de partenenţa naţională sau confesională a solicitanţilor.

Urmând exemplul Kronstadtului, şi alte oraşe, începând cu Sankt-Petersburg, au început să organizeze aşezăminte sociale asemănătoare. O asemenea activitate de binefacere, organizată sistematic la iniţiativa unui preot de parohie, era în mod evident ceva nou şi neobişnuit în epocă. Dacă în Rusia de dinainte de domnia lui Petru I erau printre călugării „îmbunătăţiţi” unii care ştiau să îmbine sfinţenia cu activitatea practică în folosul săracilor, în Rusia de dupa Petru numărul acestora se împuţinase, iar printe preoţii de mir asemenea binefăcători puteau fi număraţi pe degete. Exemplul părintelui Ioan este singular şi cu atât mai semnificativ, cu cât activitatea practică nu l-a făcut să-şi piardă profunda înclinare spre rugăciune şi spre contemplaţia spirituală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s