Puterea lui Dumnezeu şi puterea diavolului

Orice ideal, orice gând pozitiv presupune existenţa în noi a unui principiu pozitiv, unul care să se identifice cu o sfântă convingere a sufletului nostru. Aceasta, de bună seamă, fiindcă în străfundul fiinţei noastre, par a fi ascunse toate formele de manifestare ale binelui, pe care ne străduim să le readucem în inimă ca pe unele care au aparţinut cândva acesteia. Cât adevăr cuprind cuvintele Apostolului: „ce ai pe care să nu-l fi primit? (orice gând bun, toate darurile naturale), iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit? (1Corinteni 4, 7).

Observăm în noi înşine cum luptă credinţa cu necredinţa, forţa binelui cu forţa răului, iar în lume duhul Bisericii cu duhul lumii. În lume veţi distinge, în ordinea spiritului, două poziţii opuse: una a luminii, cealaltă a întunericului, una a binelui, alta a răului, una a religiozităţii, duhovniciei, alta a necredinţei şi secularismului. De unde se trage aceasta? Din lupta celor două puteri opuse: puterea lui Dumnezeu şi puterea diavolului. Dumnezeu lucrează în aceia dintre fiii Săi care Îi arată ascultare; diavolul, în fiii neascultării („Duhul care lucrează în fiii neascultării”, cf. Efeseni 2,2). Şi eu simt adesea lupta dintre cele două tendinţe opuse. Uneori, când încep să mă rog, puterea cea rea mă apasă chinuitor, îmi împovărează inima, ca să nu mă pot înalţa cu ea către Dumnezeu.

Cu cât sunt mai sigure şi mai solide mijloacele care mă leagă de Dumnezeu (rugăciunea şi pocăinţa), cu atât de înverşunează împotriva lor, folosindu-se de tertipuri distrugătoare, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al nostru. Nimic nu lasă să-i treacă nefolosit: nici lenea noastră trupească, nici slăbiciunea sufletului, atracţia acestuia către bunuri şi preocupări pământeşti, nici îndoiala, căreia îi cădem victimă toţi, puţina credinţă sau necredinţă, gândurile spurcate, viclene sau hulitoare, apăsarea sufletească, întunecarea minţii, toate sunt îndreptate împotriva celor neatenţi la uneltirile vrajmaşului, pentru a face să ne poticnim pe drumul rugăciunii, când urcăm pe scara care ne duce la Dumnezeu.

De aceea sun atât de puţini rugători sinceri, râvnitori, de aceea sunt atât de rari cei ce ţin post pentru a se pregăti pentru spovedanie şi împărtăşanie. Poate că n-ar posti nici jumătate dintre cei ce postesc astăzi la noi dacă legile statului ( de atunci – n.tr.) nu i-ar obliga pe toţi să se spovedească şi să se împărtaşească o dată pe an. Toţi cunoaştem aceasta din experienţă.

Anunțuri

2 gânduri despre “Puterea lui Dumnezeu şi puterea diavolului

  1. Uneori stau şi mă întreb sau pur şi simplu încerc să mă analizez… pe de o parte mă bucur de libertatea pe care EL mi-a dat-o, dar pe de altă parte aceasta mă înspăimântă… uneori libertatea îmi pare un mare duşman, poate pentru că nu mă cunosc atât de bine pe cât cred. Înainte aveam mai multă încredere în mine-în sens pozitiv, parcă atunci şi EL era mai aproape de mine, cumva încântat de modul frumos de a-mi chivernisi libertatea. Acum parcă sunt într-o aşteptare fără sfârşit în care mă simt încătuşată de propriile mele păreri şi parcă am devenit mai întunecată cumva-din cauza asta, cu gânduri pline de pesimism- poate, maturizarea m-a luat prea prin surprindere şi acum cu atâtea răspunderi nu mai ştiu încotro s-o apuc. Vreau să fac ceva şi din cauza prea multelor gânduri nu fac nimic. Am observat exact ceea ce aţi scris-cu cât înaintezi pe calea cea bună, cu cât eşti mai încântat de urcuş vine cel rău şi cu defectele tale pun la cale un complot ca să ţi taie elanul şi să ţi distrugă entuziasmul credinţei. Eu sunt în situaţia în care am urcat o treaptă şi am rămas blocată. Aici, la acest etaj acum e întuneric şi nu ştiu cum să mi reiau drumul, urcuşul… Răul e atât de subtil, încât uneori lupta mi se pare grea şi atunci strig după ajutor cu toată fiinţa. Iată că în tot răul e şi un bine-atunci când strig cu toată fiinţa mă simt iar aproape de EL. Situaţiile acestea care par pline de deznădejde-la suprafaţă, pt că nu e chiar aşa-totuşi antrenează toată făptura în a L căuta cu toată mintea, inima, sufletul şi puterea. Mai întâi au fost Patimile, apoi Învierea. Prima dată e plânsul-pt că nu e nimeni, nimeni care să poată da o mână de ajutor şi apoi bucuria-EL Îşi face simţită Prezenţa-singura Bucurie Adevărată. Ce să spun? Să stăruim! Să stăruim în rugăciune, în a I cere ajutorul, în a I mulţumi, în a L lăuda şi să L binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre căci EL este Singurul şi Adevăratul nostru Izbăvitor şi din toate ne va izbăvi Dumnezeul nostru Cel Multmilostiv, doar să L căutăm cu o inimă sinceră şi curată. Doamne Ajută !

  2. Adriana

    Toti oamenii au 2 parti ..una rea iar cealalta buna..diavolul ne va ispiti mereu sa abuzam de libertatea ce ne-a dat-o insa trebuie sa intelegm ca libertatea este intru Hristos ! Atat timp cat esti cu gandul la Hristos totul se lumineaza.Intunericul este dat de la diavol el vrea a ne intunece mintile sa ne umbreasca…Dar rugaciunile postul, metaniile si gandul la Hristos ne va tine departe de acest intuneric …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s