La Academia Teologică din Sankt-Petersburg în anul 1851 (5)

Ivan Serghiev a intrat la Academia Teologică din Sankt-Petersburg în anul 1851. În acelaşi an a încetat din viaţă, la vârsta de 48 de ani, tatăl său,mama şi surorile rămânând de-atunci încolo în grija tânărului student. Conducerea Academiei, mergând în întâmpinarea nevoilor acestuia, cunoscându-i scrisul, de o impecabilă caligrafie, i-a propus un post de copist, la cancelaria academiei, cu un salariu de 9 ruble pe lună. Părintele Ioan a acceptat cu recunoştinţă acest modest venit, care îi dădea posibilitatea să-şi ajute familia. Este posibil ca lucrările de cancelarie să nu fi fost chiar atât de multe, deoarece aproape toţi biografii părintelui menţionează că în timpul pe care îl petrecea în cancelarie, în cadrul obligaţiilor de serviciu, se putea bucura şi de un anumit răgaz, când rămânea singur, şi pe care îl folosea fie pentru a se ruga, fie pentru citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfintilor Părinţi. Îi plăceau foarte mult scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur. „S-a întâmplat – notează ieromonhul Mihail – ca în anii studenţiei să-şi facă rost de comentariile Sfântului Ioan Hrisostom la Evanghelia după Matei: s-a bucurat nespus, ca şi cum ar fi pus mâna pe comoara comorilor.”

Există informaţii că studentului Ivan Serghiev îi plăcea să se ducă în parcul academie şi să se roage acolo. Deprinderea de a-şi face pravila de rugăciune sub cerul liber nu l-a părăsit niciodată.

Deşi obişnuia să poarte discuţii cu colegii pe teme serioase, nu era comunicativ, lăsând impresia că nu are prieteni adevăraţi, fiind mai degrabă un introvertit şi un taciturn. Unul din subiectele care reveneau în aceste discuţii în timpul ultimilor ani de studiu era intenţia de a deveni misionar într-o ţară îndepărtată. Se gândea în special la China. Potrivit relatării aceluiaşi biograf, ieromonahul Mihail, în anul al patrulea de academie a trecut printr-o criză nervoasă pe un fond mistic, cu momente de acutizare care luau forma unei nelinişti, aparent, fără motiv, din care căuta să iasă prin rugăciune. Încetul cu încetul, criza a trecut.

Cât priveşte studiul propriu-zis, putem spune că era un student sârguincios, dar cu rezultate medii. Cum-necum, lucrările scrise în acea perioadă arată că avea o gândire teologică clară şi că anii de studii academice i-au fost de un mare ajutor. El însuşi va vorbi cu recunoştinţa de cunoştinţele dobândite la academie: „Am trecut prin cele trei şcoli, primară, medie şi superioară, având o condiţie fizică precară, dar reuşind să-mi formez şi să-mi dezvolt capacităţile psihointelectuale: mintea, inima, voinţa. În special studiul teologic academic a avut asupra mea o influenţă benefică.

Teologia, filosofia, istoria, alte discipline de studiu ne erau predate amplu şi temeinic, încât am putut să-mi lărgesc orizontul cunoaşterii şi contemplativ şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pătrund în adâncul cunoştinţelor teologice. Citind Biblia şi, bineînţeles Evangheliile, scrieri ale Sfântului Ioan Hrisostom ale Mitropolitului Filaret al Moscovei şi ale altor scriitori bisericeşti, am început să simt o atracţie deosebită către preoţie, rugându-mă lui Dumnezeu să mă învrednicească de harul preoţiei şi de păstor al turmei cuvântătoare”.

Părintele Ioan de Kronstadt va vorbi despre setea de cunoştinţe religioase şi de cunoştinţe în general, în prima secvenţă a jurnalulti său duhovnicesc „Viata mea în Hristos”:

„Descoperitu-mi-ai, Doamne, cu asupra de măsură adevărul Tău şi dreptatea Ta. Cunoscut-am Cuvântul Tău, cuvânt de iubire; învătat-am legile care guvernează raţiunea omului, aspiraţia lui spre înţelepciune, alcătuirea şi frumuseţea vorbirii; pătruns-am, pe cât mi-a fost cu putinţă, tainele şi rânduielile firii; am cunoştinţe despre diferite popoare şi despre oamenii de seamă care s-au succeat în lume; am învăţat câte ceva din marea ştiinţă a cunoaşterii de sine şi a căilor pe care ne putem apropia de Tine – într-un cuvânt, am ajuns să cunosc o mulţime de lucruri şi voi mai cunoaşte multe şi de-acum încolo. Am o mulţime de carţi, le citesc şi le recitesc, dar ele nu mă satură: mai jinduiesc cu duhul dupa cunoaştere: inima mea nu-şi află încă mulţumire, nu încetează să flămânzească, toate cunoştinţele agonisite cu mintea nu i-au adus deplina, fericita mulţumire de sine. Sătura-se-va oare vreodată? Sătura-se-va (Ps. 16, 15)”.

Din aceste cuvinte se vede că la baza strădaniilor părintelui Ioan s-a aflat întotdeauna, pe primul loc, o sete spirituală curată, setea de a se întâlni cu Dumnezeu, dar că aceasta nu l-a împiedicat să-şi hrănească şi mintea. Era în căutarea unei dezvoltări duhovniceşti echilibrate, armonioase, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate cunoştinţele acumulate.

Este greu să ne pronunţăm, în absenţa unor investigaţii serioase, dacă în timpul studiilor academice părintele Ioan îşi va fi arătat predilecţia deosebită faţă de o anume disciplină teologică. S-au păstrat indicii că era foarte atent la cursurile care se predau şi că uneori avea momente de entuziasm, când aplauda, mai ales la citatele din Sfinţii Părinţi. Cursurile predate la Academia Teologică cupindeau o paletă largă: pe lângă cunoştinţe de teologie, filosofie, istorie, limbi clasice, se mai predau şi cursuri de introducere în filologie, de istorie a statului şi a dreptului, fizică, matematică, limbi moderne.

Ulterior, în consideraţiile sale despre crearea lumii, părintele Ioan nu făcea abstractie de cunoştinţele ştiinţifice ale timpului său, de pildă de cele de astronomie. Printre profesorii mai mult sau mai puţin celebri care predau la Academia Teologică poate fi menţionat inspectorul, doctor în drept canonic, arhimandritul Ioan (Sokolov), mai târziu rector al Academiei Teologice din Kazan. Apoi, arhimandritul doctor Chiril (Naumov), care avea să facă parte ulterior din Misiunea Rusă la Ierusalim. Acesta preda un curs de teologie morală şi pastorală. O menţiune specială pentru ieromonahul – pe atunci – Nicanor (Broskovski), devenit episcop de Cherson, care preda teologia comparată. Printre profesorii acestei academii s-a numărat, începând din 1855, Teofan Govorov, cel ce avea să devină faimosul episcop Teofan Zăvorâtul, dar acesta nu avea cum să-i fie profesor părintelui Ioan, de vreme ce la venirea sa în academie el nu mai era student.

Totuşi, făcând abstracţie de prezenţa unor profesori eminenţi şi de bogata programă de predare, potrivit profesorului A.Ponomariov, „în academie continua să rămână în vigoare statutul din 1814 şi se făceau simţite, în mod evident, un spirit scolastic şi autoritatea rectorului Macarie Bulgakov”. Studentul Ioan Serghiev avea să întâmpine dificultăţi la examene şi colocvii tocmai din partea acestuia din urmă, care dogmatica, precum a profesorului Lucitki (de logică, estetică, mai târziu, filologie). Părintele Ioan de Kronstadt a absolvit academia în anul 1855, cu titlul de candidat în Teologie, al 35-lea din 39 de absolvenţi. Fusese a douăzeci şi una serie de absolvenţi ai acelei academii. El avea să rămână mereu un prieten al academiei la care şi-a făcut studiile şi pe care avea să o viziteze în câteva rânduri.

În necrologul publicat la moartea părintelui Ioan, protoiereul profesor A.Bronzov scria: ,,Îmi amintesc cât de simplu se purta când venea la academia noastră. Cu câtă mişcătoare naturaleţe îşi amintea, când stătea de vorbă cu noi în cabinetul inspectorului, de anii de studii academice. Era fericit să studiase în academia noastră”. Din mărturiile aceluiaşi autor rezultă că şi academia îi acorda părintelui aceeaşi îndatoritoare atenţie: ,,Ori de câte ori apărea în academia din Sankt-Petersburg, studenţii îl luau de braţ, purtându-l peste tot, din aula mare până în sala de mese, unde stăruiau să ia prânzul.”

În încheierea necrologului, profesorul Bronzov se întreabă retoric: ,,Oare academia noastră, care a avut fericirea să educe un asemenea luminător al Bisericii lui Hristos, pe care avea să-l aleagă ulterior membru de onoare, n-ar trebui să se mândrească cu el? Ori de câte ori apărea la noi cineva pentru care aveam cuvinte de laudă ne-a intrat în obişnuinţă să zicem: E un al doilea părinte Ioan Serghiev!”

Anunțuri

Un gând despre “La Academia Teologică din Sankt-Petersburg în anul 1851 (5)

  1. Borodi Alina-Marinela

    Minunat citatul, cuvintele Parintelui, pt ca ma identific cu aceste cautari… Cand vom reusi sa coboram mintea noastra in inima, vom afla raspunsul la toate intrebarile, IL vom afla pe Dumnezeu Insusi, Cheia tuturor cautarilor omenesti ! Atunci, vom intelege ca Dragostea e cea mai mare dintre virtuti, mai mare ca inteligenta si intelepciunea, pt ca Dragostea insasi te face sa fii Intelept ! Smerenia, Credinta-nu le stiu ordinea, dar incetul cu incetul, straduindu ma sa fac rost de carti, sa le citesc-chiar furand din timpul facultatii, adancindu ma in simplitatea cuvintelor, am ajuns sa inteleg, asa, ca si cum dintr o data s ar fi facut Lumina in incaperea intunecoasa a cugetului meu, ca mai presus decat toate cunostintele, informatiile acumulate si stocate in memoria noastra firava, dependenta de Dumnezeu si ea, mai presus de lupta pt a ne creste IQ ul, mai presus de rezultatele profesionale, si acel nivel academic , stiintific, de masterat sau doctorat, sunt faptele Dragostei, Smereniei, Credintei-ele fiind stalpul, fundamentul, atat teoretic cat si practic, si mai ales, ele reprezinta CASA ZIDITA PE STANCA, a adevaratei intelepciuni, pt ca aceasta CASA, nimic NU o poate zdruncina, si, isi gaseste proiectia in Vesnicie-in rest, totul e vremelnic, totul e doar pt faima, si raceala in relatia personala cu Mantuitorul, doar pt aici si acum, case zidite pe nisip, luate de uraganul grijilor vietii si al necredintei… Voi gasi mai castigat un muncitor simplu, intr o fabrica, dar cu dragoste, credinta si smerenie in cuget si n fapte, decat un mare savant, sau cercetator, sau profesor universitar, sau mare filozof, sau un renume international necredincios, fara dragoste fata de Dumnezeu, si fara smerenie… Nu vreau sa par anti-studii superioare, caci fiecare om are o chemare, dar mi ar place daca am lua lucrurile in serios, si am asculta fiecare dintre noi propria i chemare-sunt prea multi oameni cu studii superioare, dar care nu merita aceasta numire. De curand am terminat de citit o carte interesanta, frumoasa, si care a mai aprins o luminita in sufletul meu-pt mine reprezinta o bucatica din evolutia mea spirituala: ” Minunea ” , de F. Bettex, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2008-poate o sa fie de folos! In rest, pot sa zic ca am auzit pe cineva spunand ca pana si cititul unei carti isi are vremea lui, si vizionarea unui film cu adevarat folositor-aprinderii unei luminite in sufletul cuiva-isi are vremea lui, si toate la vremea lor, randuite de Milostivul Dumnezeu. Sa dea Domnul sa evoluam din punct de vedere spiritual, ca sa ni se deschida ochii cugetului, spre a L cunoaste si a L cauta in tot si n toate, caci, daca vom cauta MAI INTAI Imparatia Cerurilor, toate ni se vor da noua pe deasupra ! Doamne Ajuta ! Sa zicem si noi, cu dragoste si cu smerenie ” Cred, Doamne, ajuta necredintei mele ! ” si EL ne va lumina si ne vom descurca in toate ale vietii. Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s