Pasiunile lumeşti

Viaţa noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deşi avem minte sănătoasă şi ne cunoaştem scopul vieţii, nu dăm importanţă acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane şi fără noimă. De aceea am spus că viaţa noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare şi băutură, în loc să le folosim pe aces tea pentru alimentaţia strict necesară a trupului şi pentru susţinerea vieţii trupesti.

Ne pasionăm de haine, în loc să ne mulţumim a ne acoperi decent trupul, ferindu-l de acţiunea nocivă a stihiilor; ne pasionăm de argint şi de aur, tezaurizându-le sau folosindu-le drept obiect de lux şi plăcere, în loc să le întrebuinţăm pentru satisfacerea unor necesităţi, iar surplusul să-l dăm săracilor; ne pasionăm de locuinţele noastre şi de mulţimea obiectelor care le împodobesc bogat şi cu fantezie, în loc să ne mulţumim cu un adăpost sigur şi decent şi cu lucrările decente şi strict necesare traiului; ne pasionăm şi de calităţile noastre spirituale: minte, imaginaţie, vorbire, dar le folosim numai pentru slujirea păcatului şi deşertăciunilor lumii acesteia; slujim ceea ce este pământesc şi corupt, în loc să ne punem însuşirile în primul rând în slujba lui Dumnezeu, a cunoaşterii de Dunmezeu, preaînţeleptul Creator a toată făptura, în slujba rugăciunii – rugându-L, cerându-I şi preamărindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arăta unii altora iubire şi respect; şi numai după aceea, şi doar în parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va rămâne cândva în urma noastră.

Ne pasionăm de cunoştinţele noastre asupra zădămiciilor lumii şi, pentru a ni le înmulţi, pierdem timpul preţios, care ne este dat pentru a ne pregăti pentru veşnicie. Nu arareori ne ,,pasionăm“ de serviciu, de îndatoririle noastre, dar nu în sensul că ni le-am îndeplini corect, ci dimpotrivă, fără silinţă, superficial, lucrând mai mult în interes personal, pentru a obţine un profit. Ne pasionăm după oameni arătoşi, sau după frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele în jocul patimilor noastre; ne pasionăm de timp, care trebuie folosit cu înţelepciune, fără a-l irosi în
jocuri şi distracţii; ne pasionăm, în sfârşit, de noi înşine, făcând din noi un fel de idoli, înaintea cărora ne închinăm noi înşine şi pentru care căutăm şi alţi închinători. Citește în continuare „Pasiunile lumeşti”

Egoismul şi irascibilitatea

Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.

Egoismul şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii – şi imaginaţi-vă până unde merge trufia! – toată natura să se supună voinţei noastre, fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.

În timp ce noi- vai! – suntem foarte înapoiaţi în privinţa credinţei, a faptelor bune, a supunerii faţă de Unicul nostru Stăpân! Creştine! Trebuie să fii smerit, blând, îndelung-răbdător şi să nu uiţi niciodată că nu eşti decât putregai, pulbere, nimic, că eşti necurat şi că tot ce e bun în tine este de la Dumnezeu, că viaţa, respiraţia, totul îţi sunt date de Dumnezeu şi că pentru păcatul neascultării şi al neînfrânării trebuie să rabzi, să-ţi răscumperi fericirea cea viitoare din Rai prin îndelungă-răbdare, aceasta fiindu-ne nouă de trebuinţă într-o lume a imperfecţiunilor şi nenumăratelor căderi în păcat ale oamenilor din jurul nostru, din numeroasa familie a omenirii, cea copleşită de păcat.

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“ (Galateni 6, 2). Cine este nerăbdător şi irascibil, acela nu a ajuns să se cunoască pe sine şi să cunoască oamenii şi nu este vrednic să se numească creştin. Spunând aceasta mă judec pe mine însumi, fiindcă eu sunt primul care suferă de nerăbdare şi irascibilitate.

Sfântul Ioan de Kronstadt