Preotul trebuie să experieze singur şi puterea credinţei, şi dulceaţa rugăciunii, şi iertarea greşelilor, chiar şi atunci când aceasta nu reuşeşte, şi necazurile sufleteşti, când vin, şi mângâierile binefăcătoare, pentru ca atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru credincioşi să poată spune: „Dă-le, Doamne, binele pe care mi-1 dai mereu mie, nevrednicului”. Toate să le ceară din proprie experienţă.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Sfântul Ioan de Kronstadt 
Foarte frumos spus: tara noastra, are mare nevoie de astfel de oameni care sa se roage pt popor caci, oamenii devin din ce in ce tot mai insensibili, tot mai indiferenti la Cuvantul Domnului-desii il aud… din pacate, ne am racit, am devenit ca poporul ales, cand in vechime IL laudau pe Dumnezeu cu buzele, dar cu inimile lor erau atat de departe de EL… multi dintre cei care frecventeaza Sfanta Biserica, nu sunt constienti-de ce anume o fac: de ochii lumii, ca sa poata zice sau pretinde ca sunt „credinciosi” si multe alte intentii obscure-lucrul acesta ma intristeaza foarte mult, si ma straduiesc sa mi vad gresalele mele si sa NU iau in seama la „paiele” din ochii celorlalti, dar, mi e frica, mi e frica sa nu ne racim atat de mult incat aceasta raceala sa devina atat de molipsitoare si noi sa nu mai avem oameni cu adevarat induhovniciti, sa nu mai avem repere, modele, exemple, sau chiar noi oamenii sa ajungem intr o asemenea situatie in care sa fim reci si departe de o viata placuta inaintea Lui Dumnezeu si sa credem despre noi insine ca am fi cine stie la ce inaltime duhovniceasca-sa cadem in inselare si sa nu mai fim capabili sa ne ridicam si, din cauza multelor pacate facute in mod constient, sa nu mai fim vrednici de Mila Dreptului Judecator ! Cateodata tot felul de ganduri ma napadesc si atunci, aud in mintea mea acel verset care spune, cum diavolul racneste ca un leu, ca, daca ar putea sa piarda chiar si din cei alesi-chiar si din cei din Biserica… Nu mai vreau sa vad greselile celorlalti mireni, nici ale mai marilor-de la preoti pana la patriarh, vreau sa mi plang propriile pacate, dar, simt ca spre deosebire de trecut, de Credinta puternica de altadata, tot scadem, devenim tot mai slabi, tot mai reci, ca popor, ca, conducatori: religiosi, politici si etc, ca tara-care, ar trebui sa trezim Europa la realitate, sa L facem pe Hristos cunoscut lumii, intregului glob pamantesc, noi, grecii, rusii, sarbii, si toti cei ce am pastrat credinta cea dreapta: Ortodoxia; in loc sa ne implinim menirea ca popor-mentionata mai sus-mai ales ca ne mandrim cu optzeci si ceva la suta „credinciosi”, noi ce facem, am decazut si tot continuam in ignoranta noastra, in loc sa multumim Domnului ca a avut grija de tara acesta, in toate si prin tot ce am trecut, a fost langa noi mereu… Uitandu ne cu bagare de seama in jur, e cu neputinta sa nu citim semnele si sa vedem eroare imensa catre care se indreapta umanitatea, construim un nou turn Babel, si sfidam rabdarea Domnului, blasfemiem mila Lui care se revarsa peste intreaga lume si cu inimile indaratnice strigam din nou „Rastigneste L ! „, uraciunile occidentului si acum si ale orientului-caci ne am molipsit in urma exceselor de toleranta-au umplut paharul maniei Lui Dumnezeu… sa priveghem! asta ne porunceste Domnul tuturor! Desteapta te, romane ! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, ai mila de noi pacatosii ! Doamne Ajuta ! Amin.