Gânduri ispititoare la rugăciune

38309Cui aduc oare suferinţă îndoiala, necredinţa, hula? Celui căruia i se adresează, adică celui pe care îl acuzi că se îndoieşte, că nu crede, că huleşte, sau celui care într-adevăr se îndoieşte, nu crede, huleşte? Fireşte, acestuia din urmă. Când face aceste învinuiri, el tremură de frică, deşi n-ar trebui să se teamă (Psalmul 13, 5), îl chinuie îndoiala, necredinţa, hula.

Ob­sesia agoniei sale spirituale rămâne neschimbată, ea îl domină, crede că îşi va putea face o părere mai bună despre sine, care să-i aducă linişte sufleteas­că. Dar nu va ajunge la linişte decât prin căinţă şi după ce va părăsi vechile, falsele idei legate de această deprindere, începând să gândească altfel, în spi­ritul adevărului şi al bunelor intenţii. De aceea, nu trebuie să ne îndoim sau să ne revoltăm şi cu atât mai puţin să cădem în descurajare şi deprimare atun­ci când ne rugăm sau în altă vreme, când ne vin gânduri de îndoială, necredinţă, hulă. Pentru că aceasta este o ispită diavolească.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Păcătosul se simte stingherit oricât ar fi lumea de largă

5428137-mdCăderea în păcat este pentru suflet pagubă şi nebunie. Fiindcă omul păcătos se dispreţuieşte pe sine şi se îndepărtează de ceilalţi, fiindcă tensiunea pe care o are în inimă şi viermele care îi roade sufletul îl fac să suporte greu o societate care nu răspunde modului său de viaţă. Păcătosul se simte stingherit oricât ar fi lumea de largă, fiindcă lumea este opera lui Dum­nezeu cel Atotsfânt şi Drept, iar păcătosul care nu ţine poruncile lui Dumne­zeu, poruncile iubirii şi păcii, apare printre făpturile lui Dumnezeu ca o fiinţă monstruoasă, care nu şi-ar avea locul în lume. Iată de ce nu se simte în largul său; i se pare că e mereu urmărit: de Dumnezeu, de propria-i conştiinţă, de întreaga Creaţie.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Dumnezeu te vede mereu

2272576-lg

Uitându-te la cer, zăreşte cu mintea în înaltul lui pe Iisus Domnul, unde i-a apărut întâiului mucenic Ştefan şi lui Saul, şi roagă-te Lui de mântuire. Nu trebuie să credem însă că prin arătarea Domnului atunci s-ar fi deschis cerul ca să-i poată vedea pe cei doi prin acea deschidere. Să fim convinşi că Domnul ne vede mereu pe toţi din cer; ne vede faptele, cuvin­tele, gândurile, intenţiile, după cum tu însuţi te vei fi convins după multe experienţe, atunci când ţi-ai îndreptat ochii spre Domnul şi ai primit de la Dânsul mare şi minunat ajutor. înseamnă că doar în anumite împrejurări, precum cele despre care am vorbit, se arată pe Sine din ceruri.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

 

Nu scoate la masa tot ce ai în cuptor

3198982-mdPorţi întotdeauna în suflet destul rău, dar fereşte-te, cum spune pro­verbul „să scoţi la masă tot ce ai în cuptor”. Unuia Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate cele tainice şi ascunse, să-i fie cunoscute şi întinăciunile tale, oamenilor nu le da în vileag, nu-i umple de miasmele răului care moc­neşte în tine, ţine-ţi închis „cuptorul”. Fumul răului ţine-l în tine, lasă-l să moară acolo. Recunoaşte-ţi necazul numai în faţa lui Dumnezeu; că sufletul ţi-e plin de răutate, iar viaţa aproape un iad. Oamenilor arată-le o faţă lumi­noasă, blândă. Crezi că lor le pasă de nebunia ta? Sau mergi şi spune-ţi boala duhovnicului, sau unui prieten, ei îţi vor înţelege situaţia, te vor sfătui, te vor susţine.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)