Uneori inima se curăţă, se limpezeşte, vede pe Dumnezeu

Viaţa viitoare înseamnă desăvârşita curăţie a inimii, obţinută, puţin câte puţin, încă de aici, de pe pământ, deşi de cele mai multe ori inima se strânge şi se închide în sine, se întunecă de păcat şi de suflarea dia­volească; uneori însă, prin lucrarea harului dumnezeiesc, se limpezeşte, se curăţă, vede pe Dumnezeu, se uneşte cu Acela, în mod real, în rugăciune şi în Taina Sfintei împărtăşanii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Inima „vede” prima şi apoi mintea înţelege

33343Ce trebuie să ne preocupe în primul rând în educarea tinerilor? Să-i facem să li se „lumineze ochii inimii” (Efeseni 1, 18). N-aţi obser­vat că inima este cea dintâi care reacţionează în trupul omului şi care ne face să acumulăm cele mai multe cunoştinţe, în măsura în care anumite adevăruri (idei) sunt descoperite mai întâi de ochii inimii şi după aceea de o cunoaştere raţională?

Fiindcă în dobândirea cunoştinţelor se întâmplă aşa: inima vede dintr-o ochire, instantaneu, integral; apoi acest act unic de cuprindere cu „ochii inimii” este transmis minţii, unde va fi descompus, segmentat. Cauză şi efect. Ceea ce inima a „văzut”, mintea analizează. Ideea aparţine inimii, nu minţii, omului lăuntric, nu celui din afară. De aceea este atât de important să lucreze ochii inimii în dobândirea de cunoştinţe, dar mai ales în cunoaşte­rea adevărurilor de credinţă şi a regulilor morale.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Fumul şi duhoarea vrăjmaşului

Când diavolul îţi va ridica oprelişti în calea ce duce către Dumnezeu – îndoială şi necredinţă în inimă, ură chiar şi faţă de persoane care merită, necondiţionat, respect şi dragoste, precum şi alte patimi, nu te lăsa tulburat de ele. Dar ţine seama că ele sunt fumul şi duhoarea vrăjmaşului şi că nu se pot risipi decât cu semnul Domnului nostru Iisus Hristos.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri

9649Pentru ca să nu fii mereu robul patimilor şi al diavolului, trebuie să ai un ţel pe care să-l urmăreşti necontenit, străduindu-te să-l atingi, bi­ruind în numele Domnului tot ce ţi-ar putea sta în cale. Care ar putea fi acest ţel? împărăţia cerurilor, dumnezeiescul locaş al slavei cereşti, pregătit cre­dincioşilor de la întemeierea lumii. Dar, fiindcă orice ţintă poate fi atinsă numai prin anumite mijloace, trebuie să ţi le asiguri pe acestea. Care ar putea fi ele? Credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai cu seamă dragostea. Crede, nădăjduieşte, iubeşte – mai cu seamă iubeşte – fără să ţii seama de nici un fel de obstacole; iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe oricare dintre semenii tăi ca pe tine însuţi. Dacă nu te simţi atât de puternic ca să poţi ţine în inimă aceste nepreţuite comori ale spiritului, îngenunchează mai des îna­intea Dumnezeului iubirii, cere, caută, bate la uşă şi vei primi, vei afla, ţi se va deschide (Matei 7, 7-8), căci Cel ce a făgăduit aceasta adevăr a grăit. Fie că mergi, fie că eşti aşezat sau culcat, sau stai de vorbă, sau lucrezi, roagă-te în toată vremea şi din toată inima, ca să ai parte de credinţă şi iubire. încă n-ai cerut aşa cum s-ar fi cuvenit să ceri, cu înflăcărare şi statornicie; ţi-a lip­sit hotărârea nestrămutată de a le obţine. De acum încolo spune: aşa voi face!

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)