Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet

2616218-lg

Pomul cu rădăcini bine înfipte în pământ creşte şi aduce roadă. Sufle­tul omului, care s-a legat prin credinţă şi dragoste de Domnul, slobo­zind rădăcini duhovniceşti, creşte, sporeşte şi rodeşte virtuţile plăcute lui Dumnezeu, cele care dau viaţă sufletului şi îl fac să trăiască acum şi în vea­cul de apoi. Pomul smuls din pământ cu tot cu rădăcini nu mai are viaţă, aceasta venindu-i prin rădăcini din pământ. Aşijderea şi sufletul omului care a pierdut credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi care nu vieţuieşte în Dumnezeu, Cel care îi dă viaţă: el moare duhovniceşte. Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Pământul pare o masă pregătită pentru cel mai bo­gat şi mai variat ospăţ

8025515-md

Privesc lumea, aşa cum a zidit-o Dumnezeu, descoperind pretutindeni neasemuita dărnicie a Creatorului, vădită şi în felul cum a înzestrat natura. Pământul, cât este de întins, pare o masă pregătită pentru cel mai bo­gat, mai îmbelşugat şi mai variat ospăţ, aşa cum numai cel mai iubitor şi mai generos amfitrion putea să o pregătească. Adâncurile apelor oferă de aseme­nea omului hrană din belşug. Şi ce să mai vorbim despre animalele patru­pede, despre păsări. Ele îi pun omului la îndemână, cu aceeaşi generozitate, hrană şi îmbrăcăminte. Nenumărate sunt darurile Domnului. Priviţi numai câte nu ne oferă pământul vara şi toamna? Cuvine-se ca tot creştinul şi mai ales preotul să imite dărnicia lui Dumnezeu! Fie ca masa ta să fie întinsă ase­menea mesei Domnului! Zgârcitul este vrăjmaşul Domnului.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă ?

8273996-lgCe văd când privesc lumea creată de Dumnezeu? Văd cât este de vastă, văd pretutindeni, în regnul animal, viaţa pulsând vioi printre patrupede, printre reptile, insecte şi păsări şi printre peşti. Te întrebi de ce viaţa oamenilor este atât de tristă, strâmtorată, plină de amărăciuni, mai cu seamă a celor înclinaţi spre evlavie. Domnul a răspândit peste tot, din belşug, viaţă, mulţumire, bucurie şi toate făpturile, în afară de om, Îl preaslăvesc pe Creator vesele, bucurându-se de viaţă. Oare de ce viaţa omului se desfăşoară cu totul altfel decât a celorlalte făpturi? Nu este oare şi el zidirea Aceluiaşi Demiurg?

Explicaţia e simplă. Viaţa noastră este otrăvită fie de noi înşine, prin păcat, fie de vrăjmaşul cel fără de trup, acesta „ocupându-se” mai cu seamă de cei ce vor să ducă o viaţă mai râvnitoare. Viaţa omului, a creştinu­lui adevărat, aparţine viitorului, veacului ce va să vină. Acolo îl aşteaptă toa­te bucuriile, deplina fericire. Aici pe pământ nu este decât un surghiunit, care îşi ispăşeşte pedeapsa. Uneori natura toată i se ridică împotrivă, din cauza păcatelor, ca să nu mai vorbin de duşmanul său învederat, diavolul, care „um­blă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8). Aşa că nu mă tulbur când văd peste tot în lume bucurie şi mulţumire, chiar dacă de multe ori n-am de ce să mă bucur şi privesc cu mâhnire la creaturile lui Dumnezeu care se bucură în tot largul. Mi s-a pus la spate, pentru păcatele mele, un gâde care nu mă părăseşte o clipă şi nu încetează să mă lovească. Dar îmi va veni şi mie cândva vremea să mă bucur; nu aici însă, ci în lumea de dincolo.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Nici soarele nu merităm să-l vedem

Datu-ne-a Domnul din bunătatea Sa, deşi nu ne-am arătat vrednici de ea, să vedem soarele şi să ne bucurăm de razele lui. Lumina soare­lui să-ţi fie chezăşie, dar mai cu seamă lumina lină a Sfintei slave a Tatălui ceresc, a Fiului Său, Unul-Născut, cea care ne-a fost dată nouă, şi Duhul dra­gostei dat inimilor noastre.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)