Cine nu crede în Dumnezeu, Cel ce ne scapă din situaţiile cele mai grele, cine se arată neîncrezător şi slab de fire, acela nu vrea să dea slavă lui Dumnezeu, şi-L închipuie că nu veghează, ci doarme, că nu este nici atotputernic, nici bun, acela minte faţă de Dumnezeul Adevărului şi prin aceasta cade în cumplit păcat. Cu deosebire, nu pot fi scuzate neîncrederea şi scepticismul acestora după ce au văzut oameni care s-au învrednicit să primească nu o dată ajutor minunat de la Dumnezeu-Mântuitorul. O, câte păcate mă apasă!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)