Otrava păcatelor fără număr a pătruns în toată fiinţa omului şi totdeauna caută să se ascundă de om, să îşi tăinuiască sluţenia, chipul necuviincios, ca omul să n-o urască şi să nu simtă faţă de ea deplinul dezgust pe care îl şi merită. Totdeauna îl amăgeşte pe om, se înfăţişează într-un chip atrăgător, cerând (vulpea !) să fie ascultată şi mulţumită ca şi cum asta i s-ar cuveni.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Pingback: Razboi întru Cuvânt » Hristos, viata mea (Noutati din spatiul virtual ortodox - 20 decembrie 2008)