Cumplit de greu a fost pentru toată natura în ceasul morţii Dumnezeu-Omului: nu întâmplător pământul s-a cutremurat, şi pietrele s-au despicat, şi mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat (Mt. 27, 51-52). însă natura era ţinută cu tărie de mâna Atotţiitorului, şi este ţinută până acum…
Ea aşteaptă sfârşitul, când neamul omenesc se va preface în hoit împuţit şi nu va mai fi pricină ca el să fiinţeze, când grâul se va coace de tot şi va fi gata pentru secerişul cel de pe urmă… Atunci se va grăi: trimite secera ta şi seceră, că ţi-a venit ţie ceasul de a secera, că s-a pârguit secerişul pământului (Apoc. 14,15).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)