– Un sfat bun pentru preoţi, în post

34721În post, preotul este cu osebire dator să se lase de plăcerile ce întărâtă trupul şi să nu îi facă pe plac, ci să-l amărască: nu trebuie să doarmă mult timp, trebuie să înveţe poporul cuvântul lui Dumnezeu, po­căinţa nefăţarnică, roditoare, să tre­zească în el ura faţă de orice păcat, să-i explice cât de mult urăşte Dum­nezeu păcatul şi cum acesta (păca­tul), împotriva firii, a intrat în aceasta şi lucrează în ea cu stăpânire, fără saţ şi în chip pierzător.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)

Ce onoare să fii creştin!

În ce mediu înalt a fost pus creş­tinul ! în ce preaînaltă şi sfântă societate a fost înscris ca creştin şi mă­dular al Bisericii! Nu sunteţi străini şi venetici, ci împreună-cetăţeni cu sfinţii şi apropiaţi ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19-20). Adu-ţi aminte, creştine, de acest lucru, şi trăieşte în chip vrednic de chemarea ta, în toată fapta bună.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)

– Cât de necuraţi suntem înaintea lui Dumnezeu!

lrg-11346-icoane_rusesti40aCâte patimi felurite, câtă răcea­lă şi nepăsare faţă de suflet şi faţă de soarta lui veşnică de dincolo de mormânt, câtă trândăvire, cârtire, neascultare, samavolnicie se cuibă­resc în adâncul inimilor noastre, şi cât de necuraţi suntem înaintea lui Dumnezeu! Aproape în fiecare clipă suntem nevrednici de El, iar vrednici de El suntem poate numai când ne recunoaştem păcatele şi plângem fără făţărnicie pentru ele, cerând ier­tare şi vădind dorinţa nestrămutată de a nu le mai săvârşi, de a nu ne mai întina cu ele, de a nu mai fi slugi ale lor, ci de a păzi şi a împlini fără aba­tere sfânta, dreapta şi preaînţeleapta voie a lui Dumnezeu.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)

– Ce repede trece lumea aceasta!

35137Lumea cea de faţă, văzută, este numai o umbră a veacului vi­itor, duhovnicesc, fără de moarte, al pământului celor vii care va să fie. Are noimă să ne legăm de umbră, nu de Adevărul însuşi, nu de veacul ce va să fie, care e cu adevărat real, şi de ziua cea veşnică ? Pentru că trece chi­pul acestei lumi (1 Cor. 7, 31): se schimbă vremurile anului, se schim­bă neîncetat atmosfera; o generaţie trece şi alta vine; trecători sunt împă­raţii, unul ia locul altuia; trecători sunt oamenii mari şi cei mediocri şi trecătoare sunt toate talentele lor; trecătoare e frumuseţea omenească şi se preface în putregai; trecătoare sunt chipurile zilei şi nopţii; nesfârşit de feluritele forme ale vegetaţiei de tot felul – totul trece şi se preface în stricăciune.

Numai Dumnezeu nu se schimbă niciodată şi rămâne veşnic Unul şi Acelaşi, atotbun, atotsfânt, preaînţelept, preafrumos, atotfericit, veşnic, atotputernic. Veşnic şi ne­schimbat în bine rămâne – dacă a ajuns la sfinţenie – şi sufletul ome­nesc, care este zidit după chipul Lui.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile Însemnări)